Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a încercat să îl transfere pe Jovan Markovic la FCSB, însă oferta a fost respinsă de Gigi Becali. Investitorul din Pipera s-a declarat nemulțumit de propunerea lui Rotaru.
Motivul nemulțumirii lui Becali constă în faptul că Markovic a fost cedat gratuit echipei Farul Constanța, după ce Rotaru a încercat să îl vândă la FCSB, pentru o sumă importantă.
Gigi Becali refuză transferul lui Jovan Markovic
Jovan Markovic, fotbalistul cedat gratuit de Universitatea Craiova la Farul Constanța, a fost propus de Mihai Rotaru lui Gigi Becali în schimbul unei sume însemnate, însă propunerea a fost respinsă.
După ce a aflat că jucătorul a ajuns la Farul Constanța fără costuri, Gigi Becali și-a exprimat nemulțumirea față de comportamentul colegului său din afaceri, considerând că oferta fostă excesivă.
„Eu l-am dat gratis pe Perianu la CFR Cluj. Domnule, la mine… «Bă, Gigi, dă-mi 300, dă-mi un milion, 200, ia împrumut, 3-7, 600, și dacă vrei…și la alții îl dai gratis.»
Păi, bă, dacă îl dai gratis, dă-mi și mie unul gratis! Eu, dacă vreau să dau un jucător gratis, îl dau și lui Rotaru și lui Varga, gratis, și lui Dinamo și tuturor, nu mă mai interesează.
Păi pe Markovic, de a jucat aseară la Farul, mi l-a propus și mie. Nu știu ce, dom’le, ia-l, ți-l dau cu atâta…și la Farul l-a dat gratis. Și pe Ivan. Că voi bani. Pe ce vrei bani dacă tu nu îl mai vrei? Zi mersi că scapi de el!”, a afirmat Gigi Becali.
Cine este Jovan Markovic, noua achiziție Farul
Jovan Markovic, fotbalist de 24 de ani, evaluat la 500.000 de euro, este originar din Belgrad, deținător de cetățenie română. A debutat în fotbalul profesionist la Universitatea Craiova și a evoluat și pentru alte cluburi din Liga 1, precum Academica Clinceni, FC Hermannstadt și Oțelul Galați.










Lasă un răspuns