„Faptul că în anul 2025 puterea de cumpărare a pensionarilor a înregistrat o scădere semnificativă în România, în contrast cu anul 2024, când PSD a realizat cea mai mare majorare a pensiilor de după Revoluție, ne determină să susținem ferm majorarea pensiilor în România. Indiferent dacă vor fi implementate printr-un sistem punctuale, similar celor folosite anterior, sau printr-o altă soluție, această măsură trebuie să fie luată. Pensiile pentru anul 2026 trebuie să crească și să acopere pierderile masive suferite de pensionari în 2025”, a declarat Grindeanu pentru Gândul.ro.
El a adăugat că subiectul va fi discutat în momentul elaborării bugetului de stat pentru 2026.
Sorin Grindeanu a afirmat că după aprobarea bugetului pentru acest an, PSD va decide dacă va continua să facă parte din guvernare sau nu.
„Conform deciziei Biroului Permanent Național, odată cu validarea bugetului, care va fi aprobat în a doua jumătate a lunii februarie, vom finaliza și o evaluare internă privind participarea continuă sau nu a PSD în coaliție. Procesul este în desfășurare, însă nu putem permite ca PSD să iasă de la guvernare și să favorizeze interesele anumitor grupuri, precum doamna Buzoianu de la Mediu, care nu își îndeplinește responsabilitățile corespunzător, sau alte chestiuni punctuale. Această evaluare va lua în considerare toate aspectele, unele discutate astăzi, altele legate de buget”, a explicat acesta.
Luni, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a menționat că săptămâna viitoare ministrul Finanțelor trebuie să se prezinte în coaliție pentru a prezenta rezultatele închiderii anului fiscal 2025 și principalele orientări pentru 2026, fiind o propunere importantă să se acorde o atenție deosebită pensiilor.










Lasă un răspuns