nu-sunt-bani-pentru-nimic,-dar-guvernul-bolojan-a-gasit-peste-1-miliard-de-lei-in-plus-pentru-inarmare

Guvernul Bolojan găsește peste 1 miliard de lei în plus pentru înarmare, în ciuda lipsei de fonduri pentru alte domenii

Guvernul a aprobat, în ședința de marți seară, două hotărâri pentru majorarea bugetului Ministerului Apărării Naționale. Bolojan a decis să crească cu 1,3 miliarde de lei finanțarea pentru consolidarea Armatei României.

Pentru susținerea procesului de reformare structurală și îmbunătățire calitativă a Armatei României, au fost alocați additional 300 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat oficial, citat de Agerpres, bugetul Ministerului Apărării Naționale pentru 2025 a fost suplimentat cu suma de 1,3 miliarde de lei, pentru continuarea procesului de echipare a Armatei României, asigurând fondurile necesare pentru plata contractelor de achiziție de echipamente militare și pentru finanțarea proiectelor de infrastructură militară.

Sumele reprezintă credite de angajament și credite bugetare, fiind alocate din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului.

„Ministerul Apărării Naționale desfășoară programe de echipare menite să crească capacitatea operațională a Forțelor Armate, incluse în Programul privind transformarea, dezvoltarea și dotarea Armatei României, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform prevederilor Acordului politic național pentru creșterea finanțării pentru apărare”, precizează Guvernul.

De asemenea, bugetul Ministerului Apărării Naționale pentru anul 2025 a fost suplimentat cu 300 de milioane de lei pentru a asigura resursele financiare necesare continuării reformei structurale și calitative a Armatei României, în contextul evoluțiilor geopolitice și de securitate actuale, precum și al angajamentelor României în cadrul NATO și UE.


  • Scenariu surpriză prezentat de Tăriceanu: Bolojan pare că merge la limită/Există posibilitatea unui plan de eliminare a PSD din guvern
  • Un lider AUR acuză Guvernul Bolojan că taie fonduri din domeniul educației pentru a favoriza multinaționalele

  • Ilie Bolojan, după adoptarea Ordonanței Trenuleț: „Gestionăm bugetul cu responsabilitate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *