horatiu-potra-pus-sub-urmarire-penala-de-parchetul-general.-i-s-a-pus-sechestru-pe-conturi,-aur-si-imobile

Horațiu Potra, pus sub urmărire penală și sechestru pe bunuri

Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus continuarea urmăririi penale şi măsuri asigurătorii pentru patru suspecţi.

Printre suspecţi se numără Horațiu Potra şi trei colaboratori ai săi. Urmărirea penală vizează infracţiuni de evaziune fiscală, furt cu consecinţe grave şi spălare de bani, toate în formă continuată.

Procurorul a sechestrat 12 imobile ale lui Horațiu Potra, situate în Bucureşti şi Sibiu, aproape 29 de kilograme de aur şi zeci de milioane de lei.

Potrivit Parchetului General, sechestrul cuprinde: 24.222.086 lei (echivalentul valutar din diverse conturi bancare), 28,91 kg aur, 1.714.843,17 lei (din conturi la altă bancă), un imobil în Bucureşti şi 11 imobile/apartamente în județul Sibiu.

Procurorii susțin că averea a fost obținută în Congo prin servicii de securitate

Veniturile, obţinute între iunie 2023 şi noiembrie 2024 prin prestări de servicii de management al securităţii în Republica Democrată Congo, au fost transferate apoi, prin scheme comerciale şi financiare fictive, în conturile lui Potra sau ale firmelor sale din Emiratele Arabe Unite. Această activitate a cauzat statului un prejudiciu de 7.256.082 lei (echivalentul a 1.440.203 euro).

Referitor la furtul cu consecinţe grave, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2023, Potra, în calitate de administrator, împreună cu un colaborator, a însuşit 12.200.725,79 lei din fondurile unei societăţi. Acesta au realizat acest lucru printr-un acord de consultanţă fals, prin care au emus 22 de facturi fiscale pentru „servicii de securitate”, în valoare totală de 18.979.804,53 lei, decontate prin 22 de transferuri bancare.

În cazul spălării de bani, între martie 2023 şi noiembrie 2024, Potra, cu ajutorul unui colaborator, a ascuns proveniența a 3.016.465 USD (echivalentul a 13.583.468,94 lei) din averea sa şi a firmei sale, sumă obținută anterior prin evaziune fiscală şi furt. Acest lucru s-a realizat prin acte juridice bilaterale fictive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *