Taxa asupra locuințelor crește semnificativ, până la 70%, începând cu 1 ianuarie 2026, ca parte a celui de-al doilea pachet de austeritate. Această măsură va afecta aproximativ 10 milioane de proprietari români. De exemplu, cei care au plătit 300 de lei anul acesta pentru un apartament cu două camere în capitală, vor achita 500 de lei în anul viitor.
La Brașov, nivelul majorării variază între 100 și 300 de lei, în funcție de zonă.
„În cazul unui apartament în zona A, cu 2 camere, care costa 290 de lei, creșterea de 70% ar duce la 490 de lei. Pentru un apartament cu 3 camere, în aceeași zonă, unde taxa era de 390 de lei, o creștere de 70% ar însemna aproximativ 670 de lei”, a declarat Marian Voinescu, director Direcția Fiscală Brașov.
Contribuabilii sunt nemulțumiți, mai ales pensionarii:
- „Desigur că mă afectează această majorare. Pensiile sunt deja scăzute, iar la vârsta mea, avem nevoie de medicamente, hrană și îngrijire. Plătesc în jur de 600-700 lei pentru locuință, parcare și mașină, deși soțul meu are un handicap”, a declarat o pensionară.
- „Am fost de multe ori sacrificați și cred că ne-a ajuns. Am plătit 1.200 acum, dar dacă aplicam această creștere de 70%, ca pensionar…”, a spus un domn.
- „Ar trebui să se gândească și la cei mai vulnerabili, mai ales la pensionari. Deocamdată locuiesc într-o garsonieră, iar orice creștere ar fi excesivă”, a declarat o pensionară.
Guvernul speră că majorarea taxei asupra locuințelor va ajuta primăriile să aducă mai mulți bani în bugetele locale, dar, conform datelor de la Ministerul Finanțelor, în multe cazuri, autoritățile locale evită majorările, mai ales în localitățile mici.
Drept urmare, primarii exercită presiuni asupra Guvernului, solicitând finanțare suplimentară din bugetul central, un model considerat insustenabil de către premierul Ilie Bolojan.
„Nimeni nu este fericit cu prețuri mai mari sau impozite mărite. Dorim ca aceste sume colectate de la cetățeni să rămână la nivel local”, a declarat Petrica Pațilea, purtător de cuvânt al Primăriei Galați.
Surse politice sugerează că Guvernul ar putea amâna aplicarea taxei asupra locuințelor la valoarea de piață până în 2027, o obligație prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Motivul este lipsa unui sistem informatic capabil să evalueze cu precizie valoarea pieței locuințelor în fiecare localitate din țară.









Lasă un răspuns