Știri
„M-am întâlnit astăzi la Kiev cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. I-am transmis un mesaj de susținere fermă din partea României. Ucraina își apără cu curaj valorile și securitatea, și implicit a întregii Europe. Acest război, nedorit de Ucraina, este o luptă pentru principii fundamentale – libertate, suveranitate și independență – pe care și România le împărtășește. Rezistența Ucrainei garantează un grad înalt de securitate pentru noi. Dezvoltarea unui parteneriat strategic pentru pace și prosperitate este esențială”, afirmă Oana Țoiu.
Ministrul subliniază că interesul României constă într-o pace justă și durabilă, ce asigură independența, integritatea teritorială și integrarea europeană a Ucrainei, precum și stabilitatea și siguranța regiunii noastre.
„Am discutat cu Președintele Zelenski despre modalitățile de intensificare a cooperării bilaterale, în beneficiul ambelor țări. Colaborarea în domeniul militar și economic este vitală pentru industria românească și cetățenii români. De asemenea, am abordat parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova, subliniind sprijinul României pentru o dezvoltare comună, pentru o Europă unită și prosperă”, declară Țoiu.
Întâlnirea ministrului Oana Țoiu cu Volodimir Zelenski la Kiev. Detalii despre discuții.










Lasă un răspuns