Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, luni, interzicerea fumatului, inclusiv a țigărilor electronice, în stațiile de transport public, parcuri și baze sportive. Hotărârea a fost adoptată cu 22 de voturi favorabile și trei abțineri.
În 90 de zile de la adoptare, vor fi marcate și semnalizate locurile unde fumatul va fi permis. Amenzile pentru încălcarea acestei decizii vor varia între 100 și 500 de lei.
Excepții de la interdicție
Evenimentele publice aprobate de autoritățile locale, organizate temporar în spațiile respective (parcuri, baze sportive), fac excepție de la interdicție.
Hotărârea locală extinde restricțiile față de legislația națională, care permite utilizarea produselor alternative de fumat în aer liber, cu excepția zonelor de joacă. Conform ierarhiei actelor normative, hotărârile locale nu pot depăși prevederile legale.
Consumul de tutun, o problemă globală
România se numără printre țările europene cu un număr ridicat de fumători, estimativele plasându-le în jur de 4,2 milioane de oameni, conform statisticilor europene. Țări precum Suedia, Finlanda și Norvegia au reușit să reducă semnificativ numărul fumătorilor în ultimii ani, prin trecerea către produse alternative pentru consumul de tutun.
Conform Institutului Național de Sănătate Publică, consumul de tutun este principala cauză de mortalitate prevenibilă la nivel global. Fumul de tutun conține peste 7000 de substanțe chimice nocive, iar consumul pe parcursul vieții scurtează durata medie de viață cu cel puțin 10 ani.
„O mare parte din anii productivi pierduți din cauza dizabilităților sunt cauzate de boli asociate consumului de tutun. La nivel mondial, peste 8,7 milioane de persoane mor anual din cauza consumului de tutun.
Aproximativ 7,4 milioane de decese sunt legate direct de consumul de tutun, iar peste 1,3 milioane de decese sunt atribuite expunerii la fumul pasiv. Majoritatea deceselor au loc în țările cu venituri mici și medii, conform analizei Institutului Național de Sănătate Publică.
Sursă imagine: Gândul









Lasă un răspuns