Clădirea liceului, cu un regim de înălțime parter plus două etaje, cuprinde toate facilitățile necesare unei instituții moderne, destinată educației elevilor: 10 săli de curs, 4 laboratoare, bibliotecă, sală de sport, cabinet medical și spații administrative.
Infrastructura liceului este completată de dotări precum: teren de sport interior și exterior, parcare subterană pentru profesori, lift, bucătărie proprie și spații vitrate extinse, pentru un mediu de învățământ sigur, luminos și plăcut.
Proiectul face parte din prima fază de dezvoltare a complexului rezidențial premium Cloud9 Evolution, construit cu o investiție de 90 de milioane de euro. Amplasat pe o suprafață de 3,2 hectare, complexul va cuprinde 1.148 de apartamente, peste 1.200 de locuri de parcare și o multitudine de facilități integrate: 1 hectar de spații verzi amenajate, teren de sport multifuncțional, parc infantil, alei pentru pietoni, cafenea și un spațiu comercial cu supermarket, cofetărie, servicii de wellness și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Cloud9 Evolution va fi dezvoltat în două etape, cu termenele de finalizare prevăzute pentru 2026 și 2027.
Dezvoltat conform principiilor „orașului de 15 minute”, proiectul își propune să ofere, la distanță scurtă, toate elementele esențiale pentru viața de zi cu zi: învățământ, spații de relaxare, zone comerciale și acces rapid la centrul de afaceri din București.
Un grup antreprenorial, reunit sub umbrela Alfa Group, include companii din diverse industrii, precum OSCAR Downstream (petrol și gaze), Akcent Development (imobiliare) și Onix Asigurări (garanții corporate). Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul dezvoltării imobiliare, grupul a finalizat peste 15.000 de apartamente și a construit peste un milion de metri pătrați de spații rezidențiale și birouri. Portofoliul de proiecte imobiliare din București include clădiri emblematice de birouri – Oscar One, Maria Rosetti Tower, Eminescu Offices și Mendeleev Office 5 – precum și ansambluri rezidențiale de lux, cum ar fi Cloud9, 19th Residence, 20th Residence și 21 Residence.









Lasă un răspuns