Ionuț Cercel (18 ani), fundașul dreapta al FCSB, are șansa să câștige favoarea lui Gigi Becali și dincolo de terenul de fotbal.
Cercel a fost titular în partida din prima etapă a Superligii, contra lui Hermannstadt, cu scorul de 1-1, iar a doua zi a vizitat Biserica „Schitul Darvari” din București.
Jucătorul român, reprezentant la naționala Under 19, nu este inclus în lotul pentru deplasarea în Andorra, pentru disputa cu Inter d’Escaldes, din etapa a doua a turului 1 din Liga Campionilor, programată pentru marți, 15 iulie.
Ionuț Cercel și gestul care-l poate impresiona pe Gigi Becali
Ionuț Cercel evoluează într-o manieră excelentă, fiind titular în cele două partide ale FCSB din campionatul intern, cu CFR Cluj (Supercupa, 2-1) și cu Hermannstadt (prima rundă din Superligă, 1-1).
Cercel, crescut în Academia lui Gică Hagi, a fost transferat iarna la FCSB și se dezvoltă constant, devenind unul dintre jucătorii sub 21 pe care se poate baza echipa patronată de Becali.
După câteva apariții pe finalul play-off-ului, Cercel a reprezentat și naționala Under 19 a României la EURO 2025 U19, unde „tricolorii” au ajuns până în semifinale.
În partida cu Hermannstadt, prestația lui Cercel a fost impecabilă, demonstrând că poate deveni titular pe post. Acest aspect este, însă, nefavorabil pentru „veterani”, precum Valentin Crețu, care susține că Regula U21 îi limitează evoluția în Superligă.
După confruntarea cu finalista Cupei României, Ionuț Cercel a vizitat Biserica „Schitul Darvari” din București. Acest gest este posibil să câștige aprecierea lui Gigi Becali, dat fiind respectul său pentru religie.
Ionuț Cercel, la zece selecții pentru naționala României
Născut la Constanța, Ionuț Cercel și-a început cariera la Academia Gică Hagi. În vara lui 2019, a evoluat la echipa de juniori a Farului Constanța, iar în martie 2023 a trecut la echipa de tineret a Farului, ajungând apoi la prima echipă a clubului din Constanța, din septembrie 2024. În februarie 2025, a semnat cu FCSB.
Cercel, cu o valoare de piață de 500.000 de euro, a debutat pentru naționala Under 19 în septembrie 2024 și a fost convocat de zece ori, marcând două goluri.
Naționala U19 a României, cu Ionuț Cercel în lot, a ajuns până în semifinale la EURO U19 2025, organizat în România.
„România a devenit prima țară gazdă care ajunge în semifinale după Grecia, reușind performanța în 2015. Este și prima participare a țării în acest turneu, demonstrând o evoluție impresionantă”, au transmis reprezentanții UEFA.









Lasă un răspuns