JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, va deveni tată pentru a patra oară. Soția sa, Usha Vance, a anunțat că este însărcinată și că va aduce pe lume un băiețel la sfârșitul lunii iulie, conform unei declarații comune pe rețelele sociale.
CITEȘTE REVISTA VIVA DE DECEMBRIE COMPLETĂ, GRATUIT, AICI
Consultați și acest videoclip VIVA!:
JD Vance, una dintre cele mai influente personalități politice ale noii administrații americane, se pregătește pentru un nou capitol semnificativ în viața personală. Vicepreședintele SUA va deveni tată pentru a patra oară, după anunțul public al soției sale, Usha Vance, privind sarcina sa.
„Suntem foarte încântați să împărtășim vestea că Usha este însărcinată cu al patrulea nostru copil, un băiețel. Atât Usha, cât și bebelușul se simt bine, iar noi așteptăm cu nerăbdare să îl întâmpinăm la sfârșitul lunii iulie”, au declarat cei doi într-o postare pe Instagram.















JD Vance, tată pentru a patra oară
Anunțul a fost făcut de Usha Vance pe platforma X (fostul Twitter), unde a menționat că așteaptă cu entuziasm venirea pe lume a noului membru al familiei, nașterea fiind prognozată pentru sfârșitul lunii iulie, conform informațiilor citate de BBC. Cuplul va avea un băiețel.
JD Vance și soția sa, Usha, în vârstă de 40 de ani, sunt deja părinții a trei copii: Ewan, Vivek și Mirabel. Familia vicepreședintelui a fost constant prezentată ca un exemplu de stabilitate în discursul public al acestuia, mai ales în contextul pozițiilor sale ferme privind valorile morale și natalitatea în SUA.
Citește și: JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, a transmis un mesaj în limba română înainte de alegerile prezidențiale din 4 mai: „Nu trebuie să ne temem de cetățenii noștri”
Declarația vine într-un context în care JD Vance s-a remarcat ca unul dintre cei mai vocali susținători ai creșterii natalității în Statele Unite, abordând acest subiect frecvent atât în discursurile politice, cât și în aparițiile publice.
„Familia reprezintă fundamentul societății noastre și trebuie să facem tot posibilul pentru a o susține și proteja”, a afirmat vicepreședintele SUA la un eveniment public.

Cine este Usha Vance
Usha Chilukuri Vance s-a născut și a crescut în suburbii ale orașului San Diego, provenind dintr-o familie de imigranți din statul indian Andhra Pradesh. Tatăl său este inginer mecanic, iar mama biolog molecular. Parcursul său academic și profesional este deosebit: cei doi s-au întâlnit în 2010, în timpul studiilor la Universitatea Yale, unde făceau parte dintr-un grup de discuții pe teme sociale și politice, inclusiv „declinul social în America albă”. S-au căsătorit în 2014. Împreună, au trei copii: Ewan, Vivek și Mirabel.
Înainte de a deveni a doua doamnă a SUA, Usha Vance a avut o carieră remarcabilă în domeniul juridic. A activat ca avocată la firma prestigioasă Munger, Tolles & Olson din San Francisco și a colaborat cu personalități importante din sistemul judiciar american, printre care președintele Curții Supreme, John Roberts, și judecătorul Brett Kavanaugh, înainte de numirea acestuia în Curtea Supremă de către Donald Trump.
Nașterea viitorului copil al familiei Vance va fi un eveniment rar în politica americană. Potrivit presei internaționale, ultimul copil născut într-o familie a unui președinte sau vicepreședinte american aflat în funcție a fost Patrick Kennedy, fiul cuplului prezidențial John și Jackie Kennedy, în august 1963. Înainte de acest eveniment, un caz similar a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Grover Cleveland.










Lasă un răspuns