Jeno Major, actor la teatrul Gong din Sibiu și pasionat de fotografie, își petrece timpul explorând peisaje din zonele mai puțin umblate ale României, observând frumuseți naturale și povești ale oamenilor din coamele munților.
Experiențe din timpul serviciului militar și primul contact cu sărăcia
La vârsta de 19 ani, Major a fost trimis la Canalul Dunăre – Marea Neagră, ca parte a armatei, în timpul regimului lui Ceaușescu. El povestește că a lucrat cot la cot cu militari și pușcăriași, fiind martor la violență și morți în perioada 1983–1984. A descris că, în acea perioadă, Ceaușescu dorea construcția canalului, chiar dacă a dus la pierderi de vieți omenești.
După serviciul militar, a fost repartizat ca muncitor pe șantiere, fiind pus în șanț pentru săpat, în timp ce colegii lui, rude între ei, lucrau cu unelte electrice. A rezistat peste un an și jumătate, apoi a ales să plece din această activitate.
Traiectoria spre teatru și fotografia de peisaj
Ulterior, a descoperit scena teatrelor din Sibiu și a devenit actor la teatrul Gong. Știe că pensionarea are să-l apropie de o poveste personală mai liniștită și mai concentrată pe pasiunea pentru fotografie, pe care o practică de ani buni.
Pentru el, pensionarea nu înseamnă renunțare, ci o oportunitate de a căuta bunele lumini ale răsăritului și apusului. Preferă fotografia de peisaj, încadrând imagini care să transmită o atmosferă calmantă, dar și o revelație a operei creatorului.
Momente marcante și portrete ale vieții rurale
Memorabile pentru el sunt întâlnirile cu oamenii simpli din zonele rurale, precum nana Armina din Fundătura Ponorului. Pe un perete din peisajul montan, a văzut o femeie în vârstă, ce cară lemne de foc, și a constatat că acesti oameni sunt puri și autentici.
Experiențele sale l-au impresionat profund și l-au făcut să aprecieze sinceritatea și dăruirea celor din astfel de comunități. Într-o casă din chirpici, o femeie în vârstă avea doar un colț de pâine uscată, însă nu l-a lăsat să plece fără câteva ouă sau dulceață, simboluri ale ospitalității autentice.
Refuzul modernismului și refacerea conexiunii cu natura
De peste un deceniu, Major a renunțat la televizor, pe care l-a donat unui fierar din Chirpăr, ca simbol al respingerii unui mod de viață influențat de mass-media, considerând că această metodă pervertește mințile.
Subliniind frumusețea zonei Hârtibaciului, preferă plimbările și fotografiile din satele din munți, precum Țichindeal, Nocrich sau Hosman, unde peisajele spectaculoase ale Munților Făgăraș rămân în inima lui.
Certitudini despre existența și credibilitatea sa
Unii contestă existența lui Jeno Major, considerându-l o creație a internetului, însă el afirmă că a fost vizitat de oameni care și-au confirmat realitatea. Fotografia pentru el înseamnă răbdare și perseverență, fiind o activitate pe care o practică cu seriozitate.
Nu are copii și știe că nu va lăsa moștenire o tradiție biologică, ci imaginea unui peisaj natural de o frumusețe rară. Are însă zeci de mii de urmăritori pe social media, atrași de lumea rămasă intactă în fotografiile sale.
Origini și percepții personale
Major are tată maghiar și mamă săsoică, dar se identifică mai mult cu valorile românești, fiind pasionat de patrimoniul cultural și natură. Consideră că, în următorii 10–20 de ani, probabil nu vor mai fi locuri precum cele fotografiate, rămase aproape de ultima frontieră a civilizației.
În pofida dragostei pentru zona natală, valuează intens și frumusețea zonei Valea Hârtibaciului, unde își petrece mare parte din timp explorând și fotografiind peisaje și portrete ale locurilor uitate.
Pentru el, lumea rurală și peisajele naturale românești reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație și autenticități.
Lasă un răspuns