astazi-ar-fi-fost-ziua-ta,-tata.-mesaj-lacrimogen-al-lorenei-pentru-ilie-balaci

Lorena, mesaj lacrimogen pentru Ilie Balaci: Astăzi ar fi fost ziua ta

Lorena Balaci (46 de ani) a transmis un mesaj emoționant în memoria tatălui său, Ilie Balaci. Astăzi, 8 septembrie, unul dintre cei mai importanți fotbaliști români din istorie ar fi împlinit 69 de ani.

Fostul mijlocaș de excepție a decedat pe 21 octombrie 2018, în urma unei opriri cardiace, însă amintirea sa dăinuie în sufletul fiicei sale și al numeroșilor admiratori.

Mesajul emoționant al Lorenei pentru Ilie Balaci: „Astăzi ar fi fost ziua ta, tată”

Ilie Balaci s-a născut la 73 de kilometri de Craiova, în Bistreț, județul Dolj. „Minunea Blondă” și-a petrecut o mare parte din carieră la Universitatea Craiova, unde a fost desemnat fotbalistul anului în 1981 și 1982. Memoria unuia dintre cei mai valoroși fotbaliști români din toate timpurile persistă, mai ales în sufletul fiicei sale și al suporterilor olteni.

Fiica sa, Lorena, a postat un mesaj plin de durere pe pagina personală, la opt ani de la trecerea în neființă a tatălui său.

„Astăzi ar fi fost ziua ta, tată… Deși timpul trece, dorul de tine este la fel de intens. Mi-aș fi dorit să îți pot spune din nou «La mulți ani», să te pot îmbrățișa și să îți văd zâmbetul.
‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎
Pentru mine ai fost mai mult decât un tată, ai fost sprijin, lumină, forță și blândețe. Ai lăsat în inima mea amintiri care nu se vor estompa niciodată și un gol pe care nimic nu-l poate umple.
Te simt mereu aproape, în gândurile mele, în vise și în fiecare pas pe care îl fac. Știu că mă privești și că ești mândru, așa cum ai fost întotdeauna. La mulți ani în ceruri, tată… te iubesc și îmi e dor de tine în fiecare zi”, a scris Lorena Balaci.

Un omagiu adus lui Ilie Balaci de FC U Craiova 1948

La mormântul lui Ilie Balaci, oficialii echipei FC U Craiova 1948 au depus un omagiu impresionant, aducând o coroană uriașă din flori albastre, sub forma cifrei opt, pentru a comemora pe regretatul fost jucător. Această gest simbolic face trimitere la numărul de pe tricou, care simbolizează cariera glorioasă a lui Ilie Balaci.
„Amintirea lui Ilie Balaci este vie. El este parte din istoria clubului, din sufletul suporterilor. El rămâne în memoria noastră, în cântecul peluzelor, în amintirea fiecărui gol, în amurgul fiecărui stadion. El e întotdeauna aici pentru cei ce îl prețuiesc”, a transmis clubul.

Articol publicat inițial pe Prosport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *