Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 20 februarie, înaintea ședinței de Guvern, că este îngrijorat de situația internațională, în contextul în care Donald Trump a discutat cu Vladimir Putin despre pacea din Ucraina, fără să implice Uniunea Europeană sau România.
Ciolacu: „Sunt îngrijorat de tot ce se întâmplă”
Premierul a recunoscut că are motive de îngrijorare. „Sunt îngrijorat de tot ce se întâmplă, de dinamica schimbării lucrurilor. Noi însă nu am intrat în această dinamică”, a spus Marcel Ciolacu într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria.
El a adăugat că în România sunt schimbări, printre care demisia lui Klaus Iohannis, apoi urmează alegeri prezidențiale și de aceea „există o reținere” din partea SUA, plus că este vorba și despre „o schimbare de comunicare diplomatică”. La toate aceste lucruri contribuie și noua administrație a SUA, care încă nu și-a numit toți oamenii pe poziții.
„S-au schimbat total canalele de comunicare cu SUA”, a mai spus Ciolacu, care a precizat că el își continuă relația instituțională ca premier cu administrația Trump.
Liderii europeni în alertă, după ce Trump a discutat cu Putin despre pacea din Ucraina
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a organizat miercuri, 19 februarie, a doua întâlnire informală după tentativa lui Donald Trump de a prelua inițiativa asupra procesului de pace din Ucraina. De data aceasta, la discuțiile de la Paris au fost invitate și alte țări care nu au fost chemate prima dată. Printre țările care au participat au fost România, Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Grecia, Finlanda, Suedia şi Belgia.
Emmanuel Macron a cerut reuniunea de urgenţă a liderilor europeni din cauza îngrijorărilor majore referitoare la încercările lui Donald Trump de a prelua controlul asupra procesului de pace din Ucraina. Practic, Trump a exclus liderii europeni din negocierile de pace dintre SUA și Rusia privind războiul început acum 3 ani, fapt ce i-a nemulțumit pe cei mai puternici lideri din Europa.
Trump i-a cerut lui Zelenski să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară
Afirmațiile lui Ciolacu au venit la o zi după ce preşedintele american Donald Trump şi-a înăsprit atacul la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, numindu-l un dictator.
De asemenea, în contextul în care Trump a discutat doar cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre pacea din Ucraina, Trump l-a sfătuit pe Zelenski „să se mişte rapid”, altfel riscă să piardă ţara.
„Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”, a ameninţat Trump.









Lasă un răspuns