Marcel Ciolacu a renunțat la conducerea PSD, marți, la Consiliul Național al partidului.
Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de marți, desfășurată la Vila Lac.
Marcel Ciolacu renunță pentru a doua oară la șefia PSD
Această decizie marchează a doua retragere a lui Marcel Ciolacu de la conducerea formațiunii.
Anterior, Ciolacu declarase intenția de a demisiona după primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, după ce nu a reușit calificarea în turul final.
În preajma Consiliului Național, liderii PSD s-au întâlnit luni, iar Marcel Ciolacu și-a comunicat intențiile de a părăsi funcția, conform surselor apropiate partidului.
Hotărârea vine în urma rezultatelor slabe ale candidatului susținut de PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai. Crin Antonescu s-a clasat doar pe locul trei în turul 1, fapt ce a anticipat decizia lui Ciolacu.
Anterior, pe 5 mai, Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de prim-ministru.
Cine se profilează pentru succesiunea lui Ciolacu?
Potrivit unor informații, Sorin Grindeanu și Daniel Bălută sunt favoriți pentru conducerea PSD în viitor.
Decizia lui Ciolacu intervine într-un moment crucial pentru PSD, având în vedere perspectivele viitoarei conjuncturi politice. Viitorul formațiunii depinde de poziționarea acesteia – câștigare de voturi sau opozitie.
Marcel Ciolacu a fost președinte al PSD din noiembrie 2019, după demisia Vioricăi Dăncilă, ca președinte interimar și ulterior ales președinte în august 2020. A mai fost reales pentru mandatul 2024-2028.










Lasă un răspuns