marcel-ciolacu-s-a-catarat-intr-un-copac-ca-sa-isi-recupereze-pisica-blocata-la-inaltime-|-video

Marcel Ciolacu s-a cățărat într-un copac ca să își recupereze pisica blocată la înălțime | VIDEO

Premierul Marcel Ciolacu s-a filmat sâmbătă dimineață, 15 februarie, în curtea casei aflate în apropiere de sediul TVR, cățărat pe o scară ca să își aducă înapoi pisica fugită.

Animalul a profitat de faptul că ușa casei era deschisă și a ieșit. Premierul a auzit mieunatul și a ieșit în curtea vilei de protocol, s-a uitat în sus și a văzut pisica.

Pentru că animalul a refuzat să coboare, în ciuda chemărilor insistente, Ciolacu a cerut o scară și s-a urcat pentru a-și ajuta pisica speriată să coboare.

„Astăzi de dimineață, când am ieșit în curte, am uitat să închid ușa și, normal, pisica a fugit afară. Pisicile urcă foarte ușor, dar nu mai știu să coboare. Am escaladat și am recuperat din copaci pisica”, a explicat Ciolacu în filmarea postată pe TikTok.

Pisica Prima, așa cum i-a pus numele Marcel Ciolacu, i-a fost făcută cadou acum doi ani de către Mihai Tudose.

„Domnul Ciolacu chiar îşi dorea o pisică. La o discuţie spunea „Îmi iau, îmi iau, îmi iau pisică, îmi iau, îmi iau”. Şi la o discuţie înainte de Crăciunul anului trecut a venit din nou vorba de „Dar ce-ţi fac pisicile?” şi a primit-o pe acea pisică cadou. Eu i-am dus-o cadou”, a povestit Mihai Tudose în mai 2024, la Prima TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *