Petre Grosu, jucător timp de cinci sezoane la Regie și cel mai bun marcator al Diviziei A în sezonul 1982-1983, se află într-o situație extremă, fără venit, bolnav de diabet și cu urgentă nevoie de protezare la genunchi.
La vârsta de 70 de ani fostul fotbalist a activat ca antrenor pentru copii și juniori în Polonia, de unde s-a reîntors în țară acum șase ani, după decesul soției.
Ce a făcut Mircea Sandu în preajma Sărbătorilor pentru un fost coleg de la Sportul Studențesc
Asociația Suporterilor Sportul Studențesc București s-a implicat în ajutorarea lui Petre Grosu și a deschis un cont bancar, unde foști fotbaliști au contribuit pentru sprijinirea fostului sportiv.
Dacă acum doi ani Gino Iorgulescu, ca și alți colegi de generație, l-a sprijinit cu o sumă importantă, acum s-au implicat și alți foști colegi, printre care și fostul
coechipier Mircea Sandu, fost președinte al FRF timp de 25 de ani.
„Adevărat, sprijinul lui Gino, un om și coleg excepțional, îi mulțumesc și lui. Mircea Sandu, care a avut mari probleme de sănătate, s-a implicat și el, pentru care sunt recunoscător.
Pentru mine, fotbalul a fost o rampă de lansare și am avut colegi de un caracter deosebit, păcat că într-un sezon am ratat titlul de campioni. Eram aproape, dacă nu ar fi fost greșelile lui Rică Răducanu în acea fază celebră când a înscris autogol. Dar, asta este viața”, a declarant pentru ProSport, Petre Grosu.
„ În preajma Sărbătorilor, Asociația Suporterilor Sportul Studențesc București intenționează să aducă un strop de speranță în viața unei adevărate legende a clubului nostru – domnul Petre Grosu. Un jucător care a scris istorie în alb-negru și care merită, acum mai mult ca oricând, sprijinul și recunoștința noastră.
Pentru această acțiune umanitară, punem la dispoziție trei pachete formate din tricou și eșarfă, materiale create cu prilejul meciului legendelor dintre Gașca Nebună și AGF din 09.02.2025 – eveniment IN MEMORIAM MAC POPESCU.
Tricourile au semnăturile tuturor foștilor jucători prezenți la acel meci special:
https://www.facebook.com/share/p/17TnRpELqG/?mibextid=wwXIfr
Prețul de pornire pentru fiecare pachet este de 1000 lei. Cei care doresc și pot oferi mai mult, vor avea prioritate în achiziție.
Întregul fond strâns va fi direcționat integral către fostul nostru mare jucător, Petre Grosu”, se precizează în comunicat.

Golgeter al României, peste Sorin Cîrțu și Mircea Sandu
Sezonul 1981-82 a reprezentat un an memorabil pentru Grosu, devenind golgheterul țării, cu 20 de goluri marcate pentru FC Bihor, după ce a părăsit Regie în 1979. În acea perioadă, i-a întrecut pe Sorin Cârțu (Universitatea Craiova), Iulius Nemțeanu (Poli Iași) – ambii cu 19 goluri, Ionel Augustin (Dinamo București) și Mircea Sandu (Sportul Studențesc) – fiecare cu câte 14 reușite.
Petre Grosu a fost în autobuzul celor de la Sportul Studențesc, care acum 50 de ani a fost implicat în cel mai grav accident rutier din istoria primei ligi, Divizia A.

Pe 5 octombrie 1975, în apropiere de Brezoi-Vâlcea, după un meci disputat la Cluj, autobuzul condus cu viteză excesivă s-a izbit de un copac foarte gros. Accidentul s-a soldat cu patru morți și mulți răniți.
Șoferul Ion Cazacu, vicepreședinte al Sportului Studențesc, Liviu Colceriu, medicul Ion Curea și Constantin Georgescu, reprezentant al Uniunii Asociațiilor Studenților Comunisti, și-au pierdut viața în accidentul tragic. Mircea Rădulescu, viitor selecționer al echipei naționale, fiind în acea vreme la „tineretul” clubului, a suferit răni grave.
După o pauză forțată de peste o lună, pe stadionul Republicii, Sportul a revenit în competiție într-un meci oficial, câștigat cu 1-0 împotriva echipei FC Argeș, golul fiind înscris chiar de Petre Grosu, cu șapte minute înainte de final.

Unde pot fi făcute donații?
- Asociația Suporterilor Sportul Studențesc București
- IBAN: RO46WBAN0308F1706624RO01
- Banca: Intesa Sanpaolo
- Mențiune plată: Donație P. Grosu
- Telefon: 0761 863 435
- Email: [email protected]










Lasă un răspuns