Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj oficial în care anunță că, de ziua Culturii Naționale, va edita sala de teatru din cadrul Palatului Cotroceni pentru spectacole gratuite ale trupelor independente de tineri artiști și elevi.
„Ziua Culturii Naționale ne aminteste că identitatea României s-a format, în decursul timpului, prin creație și vocație universală. Cultura a fost și rămâne spațiul în care marile idei ale societății se transformă în repere durabile, capabile să conecteze trecutul, prezentul și viitorul unei națiuni.
„Cultura este cea mai valoroasă și sigură avere a unui popor”, spunea Mihai Eminescu, al cărui nume este indisolubil legat de această zi specială. Chiar și într-un context marcat de provocări economice și geopolitice, avem datoria de a păstra cultura vie.
Moștenirea noastră arhitecturală, inițiativele artistice contemporane și noile modalități de exprimare culturală trebuie promovate prin politici publice coerente, precum și prin implicarea sectorului privat. Digitalizarea patrimoniului cultural favorizează legături între tradiție și inovare și apropie cultura de tineri.
Anul 2026, dedicat lui Constantin Brâncuși, reprezintă o oportunitate de a privi încrezători spre viitor, inspirându-ne din forța creatoare a celui care a transformat specificul românesc într-o valoare universală.
Cultura românească contemporană are nevoie de sprijin și de spații reale pentru exprimare. Astfel, începând din acest an, Administrația Prezidențială va facilita periodic accessul la sala de teatru din Palatul Cotroceni pentru spectacole gratuite ale trupelor independente de tineri actori și elevi.
Acesta reprezintă un gest corect pentru a deschide porțile către noile generații de artiști. Trupele de teatru interesate să susțină spectacole în sala de la Cotroceni pot trimite solicitări la adresa de email [email protected] pentru a primi informații detaliate.
Este esențial să promovăm o cultură vibrantă și le mulțumesc tuturor celor care, în domeniul lor, contribuie la păstrarea și promovarea artei, prin dăruire și continuitate. La mulți ani culturii române!”, afirmă Nicușor Dan.













Lasă un răspuns