Președintele Nicuşor Dan s-a întâlnit sâmbătă cu cancelarul federal al Republicii Austria, Christian Stocker. Strategia Dunării reprezintă o oportunitate pentru refacerea cooperării între Viena și București, a declarat președintele României. Deja, vineri, în prima zi a vizitei, președintele a susținut, într-o conferință de presă cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, că relația bilaterală intră într-o nouă etapă.
„Vă mulțumesc pentru invitație. Consider că, după situația Schengen, este esențială cooperarea reciprocă, dată fiind relația economică puternică dintre țările noastre. Cred că Strategia Dunării reprezintă o oportunitate excelentă pentru ambele state”, a declarat șeful statului român la începutul discuției, conform sursei citate.
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării rămâne un factor crucial în coordonarea dintre cele două state la nivel regional. Obiectivele strategiei vizează consolidarea coeziunii statelor riverane și promovarea proiectelor comune, inclusiv în domeniul conectivității, protecției mediului și al dezvoltării durabile, potrivit comunicatului oficial.
O întâlnire remarcabilă
Nicuşor Dan se află într-o vizită oficială în Austria, însoțit de familie. Pentru prima dată, în peisajul politic românesc, președintele este însoțit de partenera sa, Mirabela, și de cei doi copii. Familia președintelui a fost primită la Salzburg Residenz de președintele Republicii Austria, Alexander Van Der Bellen.
La ceremonia oficială, Nicuşor Dan a fost însoțit de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, și de cei doi copii, Aheea și Antim. Această prezență familială este un gest neobișnuit în contextul politic românesc.
„După o perioadă nu tocmai facilă între cele două state, este momentul să deschidem un nou capitol în relația bilaterală”, a declarat șeful statului român.










Lasă un răspuns