Nicușor Dan a anunțat semnarea decretului de promulgare a legii care stabilește norme mai clare și mai riguroase în domeniul construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare, pentru a asigura o protecție mai eficientă pentru cei care achiziționează locuințe în fazele de proiect.
„Noua legislație modifică cadrul legal privind calitatea construcțiilor și sistemul de cadastru, stabilind reguli mai stricte pentru dezvoltatori, care vor putea garanta vânzarea unei locuințe viitoare doar după notarea autorizației de construire în cartea funciară și după finalizarea procedurii de preapartamentare. Totodată, se limitează avansurile la maximum 5% pentru rezervări, 25% pentru structura de rezistență și 20% pentru instalații, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare”, a menționat șeful statului pe Facebook.
Astfel, explică președintele, sumele plătite de cumpărători nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele autorizate de lege, iar încălcarea acestei reguli se sancționează cu amendă de 1% din cifra de afaceri.
Aceste măsuri au ca scop consolidarea încrederii în piața imobiliară, responsabilizarea dezvoltatorilor și protejarea investitorilor precum și a familiilor care achiziționează o locuință.
Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial la începutul săptămânii următoare.
Procedurile în cazul achiziției de locuințe. Ce prevede noua „Lege Nordis”
- Obligația dezvoltatorilor imobiliari de a înregistra în Cartea Funciară promisiunile obligatorii de vânzare-cumpărare, pentru prevenirea vânzării aceleiași locuințe către mai mulți cumpărători.
- Limitarea avansului solicitat de dezvoltatori la 15% la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, cu plăți ulterioare de 25% la finalizarea structurii și 20% la finalizarea instalațiilor.
- Sumele plătite ca avans vor fi depuse într-un cont special, destinat exclusiv proiectării imobiliare. Utilizarea fondurilor în alte scopuri va fi sancționată cu o amendă de 1% din cifra de afaceri a dezvoltatorului.
- În cazul falimentului dezvoltatorului, cumpărătorii devin creditori privilegiați, după statul român, având prioritate în recuperarea sumelor plătite.
A fost aprobată „LEGEA NORDIS” care modifică avansul minim pentru achiziția de locuințe. Care este problema rezolvată și cum este percepută de experții din domeniul imobiliar
Marcel Ciolacu despre o nouă lege după scandalul Nordis: „Cu siguranță, va fi aprobată săptămâna viitoare” / Ce se va modifica










Lasă un răspuns