Novak Djokovic, de 10 ori câștigător la Melbourne, ajunge astfel în cea de-a 13-a sa semifinală la Australian Open.
Djokovic a început partida în forță, câștigând primele două game-uri. Musetti a realizat însă imediat un break și a câștigat încă trei game-uri consecutiv, preluând conducerea pe tabelă. Ulterior, jocul s-a echilibrat, însă Nole nu a reușit să recupereze avantajul italianului, care a câștigat primul set cu 6-4.
În setul doi, Musetti a început cu un break, imediat recuperat de Djokovic. Favoritul nr. 5 de la Melbourne a câștigat apoi din nou pe serviciul sârbul și s-a distanțat la 3-1.
Djokovic nu a reușit să egaleze scorul și s-a aflat condus cu 5-3.
Italianul a încheiat setul cu un break, într-un moment în care Djokovic a demonstrat fair-play, cedând un punct pe care arbitrul nu îl acordase inițial.
Setul trei a fost unul tensionat, ambii jucători necesită intervenții medicale.
Problemele musculare ale lui Musetti la coapsa dreaptă s-au dovedit a fi mai grave. Italianul de 23 de ani a suferit o accidentare încă din game-ul al treilea al setului trei. Deși a încercat să continue după tratamentul fizioterapeutic la scorul de 1-2, a fost nevoit să se retragă la 1-3, 15-40, după două ore și opt minute de joc.
Novak Djokovic recunoaște meritul adversarului Musetti
Djokovic, care a atins în această partidă și pragul record de 1.400 de meciuri pe circuitul ATP (doar al treilea jucător din istorie), devine astfel al doilea cel mai vârstnic tenisman din Era Open care accede în semifinalele Australian Open.
În penultimul act, el va înfrunta câștigătorul dintre italianul Jannik Sinner, locul 2 mondial și campionul ultimelor două ediții, și americanul Ben Shelton.
„El a fost jucătorul mai bun. Ar fi trebuit să câștige astăzi. Eu am făcut tot posibilul, dar în primele două seturi nu m-am simțit confortabil din cauza calității și diversității jocului său. Eram pe drumul către casă. Îi doresc recuperare rapidă. Nu pot să mă plâng. Am dat tot ce am mai bun. Sunt foarte norocos să trec mai departe. Am jucat foarte bine la turneu până acum. Sper ca forma mea să se îmbunătățească pentru următorul meci”, a spus Djokovic la final.










Lasă un răspuns