Șeful Bisericii Catolice, Papa Francisc, a inclus în rugăciunile sale activistul american Charlie Kirk, decedat săptămâna trecută.
Vaticanul a transmis, de asemenea, condoleanțele pentru soția și copiii acestuia.
„În cadrul dialogului cu noul ambasador american, Papa a menționat rugăciunile adresate lui Charlie Kirk, soției și copiilor acestuia. Preocupat de violența politică, Suveranul Pontif a subliniat necesitatea evitării retoricei și a instrumentalizării care amplifică polarizarea, în favoarea dialogului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.
Charlie Kirk, un cunoscut podcaster conservator și susținător al președintelui american Donald Trump, a fost împușcat mortal la un eveniment universitar din Utah, în urmă cu o săptămână.
Kirk, fondator al mișcării studențești conservatoare Turning Point USA și aliat al președintelui Trump, se afla la un eveniment cu peste 3.000 de participanți, când a fost ținta unui atac armat.
Papa Francisc este primul șef al Bisericii Catolice originar din Statele Unite, ocupând această funcție din luna mai a anului curent.
Pe lângă cetățenia americană, el deține și cetățenia Peruului, unde a activat anterior ca episcop și misionar, și a Vaticanului.









Lasă un răspuns