Proiecții suplimentare ale filmului sunt programate pentru 7 și 9 februarie, în sala Film Center 2.
„Este o deosebită onoare să prezentăm ‚Cravata Galbenă’ la SBIFF, cu ocazia premierei în Statele Unite. Nu există un loc mai potrivit decât Santa Barbara pentru a începe un dialog frumos și durabil cu publicul american”, a declarat regizorul Serge Ioan Celebidachi, citat într-un comunicat transmis sâmbătă.
Inspirat din cariera legendarului dirijor Sergiu Celibidache, filmul „Cravata Galbenă” relatează povestea uimitoare a unui copil cu un vis, care a cucerit întreaga lume. Este relatarea unei călătorii a unui om ce a refuzat orice compromis, de la copilăria petrecută sub autoritatea unui tată sever în România interbelică, până la anii de foamete și lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a avea încredere în ceea ce pare imposibil și despre prețul plătit pentru a rămâne ferm într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, sinceritate, moralitate și sacrificiu. Despre succesul care nu are valoare fără recunoaștere și acceptare din partea celor dragi. Și despre dorul de casă, care l-a însoțit mereu, indiferent de locul în care s-a aflat, se evidențiază în sinopsisul peliculei.
Distribuția include nume importante din cinematografia mondială, precum John Malkovich și Miranda Richardson, ambii dublu nominalizați la premiile Oscar, alături de Ben Schnetzer și Kate Phillips. Sean Bean, deținator a două premii BAFTA, Anton Lesser și Charlie Rowe (Rocketman) completează distribuția.
Regizorul filmului este Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care a semnat scenariul împreună cu James Olivier. În echipa de creație figurează personalități de renume din industria cinematografică internațională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, specialistul în machiaj, coafură și efecte prostetice Lynda Armstrong și scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge și Kim Allen Kluge.
Festivalul de la Santa Barbara, un reper major în industria cinematografică globală, este considerat un indicator al curselor pentru premiile Oscar. Este recunoscut pentru evenimentele de tip Celebrity Tributes și pentru prezența constantă a unor personalități de renume din cinematografie.
De-a lungul anilor, Festivalul Internațional de Film de la Santa Barbara a fost gazda unora dintre cei mai importanți actori și cineaști ai lumii. În cadrul programului Celebrity Tributes, au fost onorați nume precum Bradley Cooper, Denzel Washington, Brad Pitt, Nicole Kidman, Leonardo DiCaprio, Martin Scorsese, Cate Blanchett și Angelina Jolie.
De la lansarea în cinematografe, pelicula „Cravata Galbenă” a atras peste 470.000 de spectatori, devenind cel mai vizionat film românesc al anului 2025.










Lasă un răspuns