Fosta adversară a Simonei Halep, jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza (32 de ani), a publicat primele imagini cu ea însărcinată după ce în sezonul de toamnă a anunțat schimbarea din viața personală. Mesajul simplu – „Familia” – a explicat pozele de tip Polaroid, în care apare alături de soțul ei, Arthur Borges, un cunoscut om de afaceri spaniol și model.
Garbine Muguruza, fost nr. 1 WTA, poziție atinsă în septembrie 2017, dublă campioană la turneele de Grand Slam (Roland Garros 2016 și Wimbledon 2017) și câștigătoare la WTA Finals (Turneul Campioanelor) 2021, a anunțat oficial retragerea din sport în sezonul 2024.
Cu toate acestea, rămâne activă în domeniul tenisului, fiind numită director pentru Turneul Campioanelor 2025, iar recent a fost desemnată co-director al turneului Mutua Madrid, alături de Feliciano Lopez.
Primele imagini cu fostul rival al Simonei Halep de când este însărcinată
Garbine Muguruza, fost adversar al Simonei Halep (34 de ani), a publicat primele fotografii în timpul sarcinii, în cadrul unei ședințe foto de Crăciun. Imaginile, realizate alături de soțul său și câinele familiei, au fost însoțite de un mesaj încărcat de emoție.
„Crăciun fericit tuturor. Tot ce e mai bun abia de acum urmează”, a fost textul de pe postarea comună a Muguruza și Borges. Reacțiile urmăritorilor nu au întârziat să apară.
„Ce imagine frumoasă. Crăciun, familie, cămin… și sentimentul că tot ce e mai bun urmează să vină. Nu pierdeți acele momente de liniște, căldură în suflet și odihnă plăcută. O îmbrățișare și sărbători fericite”, au fost câteva dintre comentariile primite la postarea fostei lider mondiale.
Garbine Muguruza, mai rezistentă decât Simona Halep
Garbine Muguruza și Simona Halep, fost nr. 1 mondial timp de 64 de săptămâni, s-au întâlnit de șapte ori în circuitul WTA, plus o dată în Fed Cup (fosta Billie Jean King Cup), iberica impunându-se în cinci meciuri.
Primul duel a avut loc în turul secund de la Wuhan, în 2014, câștigat de Muguruza, urmat de o înfrângere pentru Halep în fața fanilor săi, în barajul România-Spania, de la Galați, în februarie 2015.
Primul succes al Simonei Halep a fost înregistrat la Stuttgart, în 2015. Garbine Muguruza a câștigat apoi două meciuri consecutive, finala de la Cincinnati, în 2017, și semifinala de la Doha, din 2018.
Ultimele victorii ale Simonei Halep au fost în semifinale pe zgură, la Roland Garros în 2018 și Roma în 2020, ambele turnee câștigate de româncă.
Ultima victorie a Garbinei Muguruza în fața Simonei Halep a fost în semifinala Australian Open, în 2020.
- Garbine Muguruza și Simona Halep s-au reîntâlnit în acest an, într-o postură complet diferită, iberica fiind director al Turneului Campioanelor, iar românca reprezentând poziția de ambasador WTA Finals, iar împreună au înmânat Arynei Sabalenka trofeul pentru locul 1 mondial.










Lasă un răspuns