Noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, critică abordarea actuală a promovării turismului în România. A anulat recent o alocare bugetară de 97.000 lei pentru pliante promoționale, considerându-le ineficiente și chiar dăunătoare imaginii țării.
Miruță a mai declarat că, deși și-a petrecut vacanțele recente în Grecia, anul acesta familia sa va opta pentru o destinație din România. El a subliniat că raportul calitate-preț în zona turistică nu este favorabil României, din perspectiva unui turist.
Radu Miruță a declarat, duminică, la Digi 24, că veniturile din sectorul turistic au înregistrat o scădere și sunt încă afectate.
“Este bine că TVA-ul este scăzut, domeniul turismului fiind deja afectat. Consumul turiștilor scade atunci când resursele financiare sunt limitate. Românii au mai puțini bani, ceea ce afectează veniturile din turism. Scade numărul turiștilor și consumul în domeniul Horeca, pentru că oamenii dispun de resurse financiare mai mici.”, a afirmat Radu Miruță.
Lipsa de date precise
Ministrul a mai subliniat că nu cunoaște numărul exact al turiștilor străini care vizitează țara.
“Scăderea veniturilor din turism și a numărului de înnoptări de la pandemie rămân probleme. Am solicitat date precise, dar nu am primit detalii complete. Fiecare instituție furnizează informații parțiale. Am întrebat câți turiști străini își petrec o noapte în România pe parcursul unui an.
Procesul s-a complicat prin consultarea a mai multor departamente pentru a obține aceste cifre. Am solicitat date legate de numărul de turiști străini, dar nu am găsit o sursă centralizată și precisă. Nu există o statistică globală fiabilă asupra înnoptărilor în România.”, a explicat ministrul.
Reducerea cheltuielilor
El a mai afirmat că a oprit o plată de 97.000 de lei destinată pliantelor de promovare a turismului.
”Strategia actuală de promovare a turismului românesc este depășită. Am oprit recent o plată de 97.000 de lei pentru pliante promoționale, pliante care consider că nu transmiteau mesajul dorit. Exista deja companii care se ocupa de promovarea destinatiilor turistice din Romania la târguri internaţionale”, a declarat Radu Miruță.
Strategia sa pentru atragerea turiștilor străini a fost, de asemenea, pusă la îndoială.
”Am o strategie de a discuta cu operatorii turistici pentru a identifica principalele probleme întâmpinate în interacțiunea cu statul român. Nu sunt un expert în turism. Mâine dimineață, la ora 10, mă voi întâlni cu reprezentanții marilor companii din sectorul turistic și Horeca din România pentru a identifica problemele.”, a anunțat ministrul.
Întrebat dacă ar alege să își petreacă vacanțele în Mamaia, acesta a răspuns: „În ultimii ani am petrecut vacanțele în Grecia, dar anul acesta le voi petrece în România, nu din cauza funcției mele, ci pentru că nu pot să îmi iau concediu decât pentru o perioadă scurtă, sotia și copiii vor pleca într-o excursie. Vreau sa petrec macar doua zile din vacanta.”
El a observat că raportul calitate-preț în România nu este comparabil cu cel din alte țări, din perspectiva unui turist.









Lasă un răspuns