Eveniment comemorativ în Piața Universității, joi, la ora 19:00. Activiștii vor marca victimele represiunii din iunie 1990.
Inițiativa „Corupția ucide” organizează joi, 7 august 2025, o manifestare în Piața Universității, la ora 19:00, dedicată comemorării victimelor represiunii din 1990. Manifestarea vine ca o reacție la decretul de doliu național pentru fostul lider social-democrat Ion Iliescu.
„În loc de un doliu oficial, dorim să creăm un spațiu civic de rememorare autentică, unde vocile celor neglijați să fie auzite și unde arta, dialogul și solidaritatea să transforme durerea într-o conștiință colectivă.
Activități preconizate:
Zonă de rememorare:
– Spațiu participativ cu mărturii ale supraviețuitorilor represiunii.
– „Perete al memoriei” – pentru mesaje, fotografii și obiecte simbolice.
– Lectură publică a numelor victimelor și momente de reculegere.Expresie artistică:
– Atelier de realizare de afișe și pancarte cu mesaje despre memorie și dreptate.
– Spectacol artistic despre violența statului și rezistență.
– Mic concert acustic cu piese dedicate libertății.Dialog și educație civică:
– Discuții despre memoria colectivă și responsabilitatea istorică.– Aprindere de lumânări în memoria victimelor, nu a opresorilor.
– Momente de exprimare (nu de tăcere) pentru a-i aminti pe cei cărora li s-a silit să-și piardă vocea.Manifestarea promovează amintirea critică și dreptul la adevăr istoric.
Organizatorii susțin că evenimentul nu necesită autorizație, fiind o comemorare, nu o manifestație publică.
„Într-o lume civilizată, un acuzat de crime împotriva umanității nu merită funeralii naționale!
Noi considerăm evenimentul o rememorare, fără necesitate de autorizație.”
Primăria Capitalei declară că nu a primit solicitări pentru evenimentul respectiv.
Jandarmeria București afirmă că nu a fost notificată.
„Pe rețelele de socializare s-au observat instigări pentru o manifestație, ce este ilegală, deoarece nu respectă prevederile legale referitoare la organizarea adunărilor publice.
Este necesară depunerea unei cereri scrise la primărie cu cel puțin trei zile înainte și notificarea jandarmeriei cu 48 de ore înainte.










Lasă un răspuns