Sursa foto: TF1
Pe măsură ce acțiunile fermierilor au crescut în weekend în Franța pentru a protesta împotriva semnării iminente a acordului comercial între Uniunea Europeană și țările din Mercosur din America de Sud, în special pe autostrada A1 la sud de Lille (nord), ziua de luni a debutat cu două blocaje în porturi din regiunea de sud-vest, conform Agerpres.
O baricadă construită din baloți de paie a fost ridicată în fața facilităților petroliere din portul industrial La Pallice, situat în apropiere de La Rochelle, cu aproximativ treizeci de tractor și șaizeci de protestatari, în urma unui apel la acțiune din partea filialelor locale ale sindicatului Coordonarea Rurală, a observat un fotograf AFP.
Alți protestatari au anunțat că intenționează să blocheze fabrica de procesare a cerealelor Maisica din portul Bayonne luni dimineață, în pofida interdicției de a se asambla. „Aproximativ treizeci de tractoare blochează intrările. Activiștii se adună la fața locului”, a transmis sindicatul agricol MODEF într-un comunicat.
La scurtă distanță, pe autostrada A63, în zona Bayonne, aproape o sută de fermieri care au instalat barajul vineri, au ridicat barajul peste noapte pe această șosea importantă între Franța și Spania, după negocieri cu autoritățile locale.
Pe lângă Franța, au avut loc demonstrații și în Italia, Polonia și Irlanda pentru a protesta împotriva semnării tratatului dintre UE și țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), care va crea una dintre cele mai extinse zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de consumatori.
În nordul Franței, Coordonarea Rurală intenționa să mențină duminică seara „cel puțin până miercuri” barajul de filtrare pe care câteva zeci de fermieri l-au consolidat pe autostrada A1, în direcția Lille-Paris – prezentată de compania concesionară SANEF drept „cel mai aglomerat drum din Franța”, a declarat pentru AFP Damien Salomon, copreședinte al Coordonării Rurale locale.
Această acțiune de protest agricol și-a început perturbările luna trecută, ca reacție la modul în care guvernul gestionează boala dermatoză nodulară (DNC) la bovine, fiind amplificată de aprobare, vineri, de către Uniunea Europeană, a acordului cu Mercosur, care va fi semnat sâmbătă în Paraguay.
Criticii susțin că acest tratat va impacta economia agricolă europeană prin importuri de produse mai ieftine din America Latină, care pot să nu îndeplinească standardele europene, din cauza controalelor inadecvate.










Lasă un răspuns