Iată postarea completă de pe pagina oficială a Penitenciarului Mioveni:
24,43 lei pe oră – aceasta este valoarea muncii efectuate, pe oră, de către o persoană privată de libertate, fără TVA. Aceasta reprezintă suma minimă legală pentru încheierea unui contract de prestări servicii cu o unitate penitenciară.
Având în vedere dezbaterile din spațiul public și interesul crescut pentru aceste servicii, considerăm necesar să prezentăm într-un mod clar, complet și ușor de înțeles modul în care funcționează acest mecanism:
Valoarea de 24,43 lei/oră se aplică unei singure persoane private de libertate, nu unui grup, echipă sau o întreagă secție;
Suma generată din prestarea serviciului aduce beneficii pentru toate părțile implicate:
– 60% din sumă revine unității penitenciarilor;
– 40% din sumă revine persoanei private de libertate;
– beneficiarului serviciului i se asigură o activitate prestată corect, organizată și conform contractului;
Costurile de transport încep de la 1,24 lei/km și pot depăși 2 lei/km, în funcție de factori obiectivi precum prețul carburantului, traficul, relieful, temperatura, consumul sau alți factori independenți de controlul nostru. Valoarea de 2 lei/km este orientativă și nu determină modificări majore ale costului final;
Hrana este oferită gratuit de unitatea noastră = alimentație caldă;
Serviciile de medicină a muncii sunt gratuite și asigurate de unitatea noastră, fie printr-o firmă specializată, fie prin compartimentul de specialitate al unității;
Activitățile realizate sunt în exclusivitate muncă necalificată.
Am considerat important să ne adresăm și persoanelor fizice care au nevoie de sprijin pentru treburile casnice și care nu reușesc să găsească forță de muncă disponibilă în zonă.
Ne dorim să oferim suport concret, să ne mobilizăm și să demonstrăm societății că persoanele private de libertate pot contribui pozitiv, prin muncă, responsabilitate și implicare, la schimbarea percepțiilor existente.
Pentru activitățile remunerate, unitatea noastră a realizat în anul 2025, fără costuri pentru beneficiari = GRATUIT, o serie de acțiuni de voluntariat, alături de deținuți:
– renovarea și vopsirea unor grădinițe;
– plantarea de arbuști ornamentali;
– igienizarea unor azile de bătrâni;
– montarea de bănci și realizarea altor lucrări în beneficiul comunității.
În cazul fiecărei deplasări către persoane fizice sau juridice, există echipe de coordonare, planificări, schițe și un volum semnificativ de muncă administrativă și logistică.
Suma inițială de 27 lei/oră, fără TVA, a fost stabilită ca fiind justificată și necesară pentru efectuarea activităților, înainte de a fi cunoscut interesul major din spațiul public.
Având în vedere numărul mare de solicitări și dorința de a răspunde pe cât posibil cererilor, unitatea a decis reducerea tarifului la 24,43 lei/oră, fără TVA.
Valoarea tarifului final, inclusiv TVA, este de 29,56 lei/oră.
Realizăm în principal orice tip de muncă necalificată, activitățile fiind planificate cu un program clar.
De exemplu, pentru defrișarea unui teren în Câmpulung de 2.000 mp, cu o deschidere de 40 m, pot fi angajate 8 persoane private de libertate, iar lucrarea poate fi finalizată în câteva ore.
Nu pierdem timpul și nu există perioade de inactivitate. Obiectivul nostru este eficiența maximă și, ori de câte ori este posibil, realizarea mai multor lucrări într-o singură zi.
Întrebarile se pot transmite prin e-mail la adresa: [email protected], solicitând și un număr de telefon pentru stabilirea detaliilor colaborării.
Activitățile vor începe în anul 2026, în funcție de condițiile meteorologice. Solicitările pot fi făcute oricând pe parcursul anului.
Nu funcționăm pe sistemul de „stoc limitat”. Suntem serioși, responsabili și pregătiți pentru colaborare.
La nivel național, majoritatea penitenciarelor oferă aceste servicii, exceptând acele unități care au ca obiect de activitate detinți în regim restrictiv.
În mod tradițional, aceste activități sunt prestate în special pentru persoane juridice. Însă considerăm important să sprijinim și persoanele în vârstă sau cele fără acces la forță de muncă pentru activități punctuale.
În analiza reglementărilor, în luna noiembrie 2025, veniturile totale din prestarea muncii de către unitățile penitenciarilor, pe baza contractelor încheiate, au fost de 10.816.734,39 lei, fără TVA.
Din punct de vedere al regimului de executare, unitatea noastră se află în topul celor care au implicat cel mai mare număr de deținuți în muncă plătită și în realizarea de venituri.
Mulțumim tuturor pentru sprijin, precum și publicațiilor și mediilor de comunicare pentru promovarea acestor inițiative către publicul larg.
Pagină după pagină, povestea noastră prinde contur, iar mesajul din această zi continuă să fie despre munca realizată cu responsabilitate.










Lasă un răspuns