prima-reactie-a-patronilor-barului-din-crans-montana.-au-rupt-tacerea-si-au-anuntat-decizia-luata

Reacția patronilor barului din Crans Montana după evenimentele recente și anunțul deciziei luate

La cinci zile de la tragedia care a șocat întreaga lume, a fost exprimată prima reacție oficială din partea proprietarilor localului din Elveția.

În noaptea de Revelion, a avut loc un incendiu puternic într-un resort de lux din Crans-Montana, Elveția, în urma căruia cel puțin 40 de persoane și-au pierdut viața, iar alte sute se află în stare gravă la spital. Flăcările ar fi fost declanșate de materiale pirotehnice aprinse în interior în jurul orei 1. Această tragedie aminteste de evenimentele tragice de la Colectiv, din urmă cu peste zece ani.

Cei doi proprietari ai localului Le Constellation Bar au fost puși sub acuzare și sunt anchetați penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență. Au venit și primele declarații ale cuplului, Jacques și Jessica Moretti, care au comunicat că vor coopera cu autoritățile pentru a stabili cauza exactă a incendiului.

Proprietarii clubului în care s-au pierdut viețile a peste 40 de persoane, prima reacție referitoare la tragedie: „copleșiți de durere”

Managerii localului în care s-a petrecut masacrul în noaptea de Revelion au fost audiați, fără a fi arestați. Nu au existat suspiciuni privind intenția de a se sustrage anchetei prin fugă din țară, iar la cinci zile de la tragedie au emis un comunicat în care au declarat că nu vor evita responsabilitatea, menționează rts.

„Suntem profund afectați și copleșiți de durere. Gândul nostru se îndreaptă spre victime și familiile lor, care au fost lovite brusc și brutal, dar și către cei care încă se luptă pentru viață.

Niciun cuvânt nu poate exprima gravitatea evenimentului petrecut în noaptea de la Constellation. Avem încredere totală în autorități pentru a descoperi cauzele și pentru a elimina orice dubiu. Colaborăm pe deplin cu anchetatorii și nu vom încerca să ne eschivăm de răspundere”, au transmis managerii locației unde și-au pierdut viața peste 40 de persoane.

Conform anchetatorilor, lumânările incandescente de pe sticlele de șampanie ar fi fost cauza incendiu. Tavanul a fost cuprins rapid de flăcări, iar zeci de persoane nu au mai avut timp să iasă în siguranță. Alte sute de persoane se află în prezent în stare critică în spital.

Barul Constellation, afectat profund de incendiu, nu mai fusese verificat din 2019. Consiliul municipal al stațiunii de schi exprimă „regretul profund” pentru această situație, invocând neefectuarea inspecțiilor periodice în perioada 2020-2025.

În momentul de față, toate victimele au fost identificate. Persoanele decedate aveau vârste cuprinse între 18 și 39 de ani. O ceremonie dedicată memoriei victimelor va avea loc vineri la Martigny, începând cu ora 14:00 (ora locală).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *