jurnaliștii maghiari de la publicația Blikk au comentat situația lui Andre Duarte (28 de ani), fundaș central transferat de Gigi Becali (67 de ani) de la Ujpest.
În timp ce analizau cazul complex al apărătorului portughez, care s-a despărțit controversat de echipa maghiară, cei de la Blikk au făcut o observație dură la adresa patronului FCSB.
Ce au scris maghiarii după evoluția transferului lui Andre Duarte. Gigi Becali, vizat
Andre Duarte a fost oficial prezentat la FCSB la sfârșitul lunii decembrie, iar maghiarii s-au arătat nemulțumiți de decizia clubului din Superliga, deoarece fundașul portughez nu și-a încheiat angajamentele cu fostul club, Ujpest.
Lucrurile au continuat să fie complicate pentru apărătorul de 28 de ani, care nu a primit cartea verde și, implicit, nu a putut fi utilizat în prima partidă oficială din 2026, FC Argeș – FCSB 1-0.
Chiar înainte de startul meciului menționat anterior, Gigi Becali a intervenit public și a anunțat că a primit vești bune de la FIFA.
Situația lui Andre Duarte a fost clarificată, iar conform informațiilor deținute de Gigi Becali, „luni sau marți” portughezul va obține cartea verde și va putea fi inclus în lotul de joc.
Maghiarii au avut și ei o reacție după ultimele noutăți, acuzându-l pe Gigi Becali de „anti-maghiarism”:
„Potrivit afirmațiilor lui Gigi Becali, patronul clubului de fotbal de top din România, FCSB, Ujpest este direct responsabilă pentru situația lui Andre Duarte, care a părăsit arbitrar echipa, și încă nu s-a rezolvat. Patronul clubului, recunoscut pentru atitudinea sa anti-maghiară, le-a transmis un mesaj dur celor de la Ujpest pentru a închide cazul cât mai repede, indicând că nu se teme să apeleze la Federația Internațională de Fotbal (FIFA). Gigi Becali se plânge că Ujpest nu a predat încă documentele fostului său jucător, Andre Duarte. Fără acestea, portughezul nu poate evolua pentru campioana României”, au scris jurnaliștii de la publicația Blikk.hu.
FCSB a avut emoții în privința portughezului
Pentru fostul său club, Ujpest, Andre Duarte a disputat 44 de meciuri oficiale în toate competițiile, contribuind cu un gol și o pasă decisivă.
Despre dificultățile transferului său la FCSB a vorbit și Ciprian Paraschiv, fost președinte la Poli Iași, care a oferit detalii esențiale:
„Este o problemă. Duarte nu poate evolua la FCSB fără acordul clubului la care a fost legitimat ultima dată. FCSB trebuie să ajungă la o înțelegere cu Ujpest. Se prefigurează o judecată la TAS. Vor fi și sume de bani de plătit, însă eu cred că se va aplica o suspendare a jucătorului dacă cluburile nu vor ajunge la un acord. (Dacă Ujpest continuă la TAS și între timp FCSB obține înțelegere cu maghiarii, dosarul poate fi stopat?) Sigur. Orice dosar poate fi soluționat dacă părțile se împacă. Ca președinte de club, aș fi supărat dacă cineva mi-ar lua jucătorul. Poate prețul a crescut considerabil după ce a fost transferat forțat. Dacă s-ar fi încheiat înțelegeri în privința tarifului, ar fi putut fi mai mic. În prezent, mă aștept ca Ujpest să ceară mai mult decât valoarea reală. În astfel de situații, TAS judecă rapid. Înțelegerea poate rezolva totul, iar jucătorul poate reintra în echipă în cazul unei decizii favorabile”, a explicat Ciprian Paraschiv pentru EXCLUSIV FCSB.
Se decide dacă Andre Duarte va obține cartea verde în timp util pentru meciul din etapa a 23-a, FCSB – CFR Cluj, programat pe 25 ianuarie, de la ora 20:00.










Lasă un răspuns