Virginia Rogin, o personalitate emblematică a teatrului și televiziunii din România, a obținut recunoaștere internațională pe scenă, dar a trăit și experiențe grele ascunse. Într-o mărturie sinceră și plină de suflet, actrița a vorbit despre relația dificilă de căsnicie care i-a marcat tinerețea. Cea mai profundă realizare și cel mai eficient remediu pentru singurătate și durere a fost însă fiul său, alături de care a construit o conexiune de prietenie autentică. Singura distanță care o desparte în prezent este cea fizică.
AFLĂ TOATE NOUTĂȚILE din revista *VIVA* de octombrie, GRATUIT, AICI
Cu o carieră remarcabilă, ce include roluri memorabile în filme, piese de teatru și seriale de succes, Virginia Rogin rămâne una dintre cele mai apreciate și respectate figuri din lumea artistică. Dincolo de lumina reflectoarelor, viața personală a fost plină de încercări. După un mariaj nereușit – deși au divorțat după opt ani, actrița a recunoscut că acea perioadă nu a fost deloc ușoară – ea știe să își canalizeze energia spre creșterea fiului său. Numele lui este Andrei, devenit cel mai bun prieten și sprijin al mamei sale, relație pe care a construit-o cu mult devotament, fiind atât mamă, cât și tată după decesul fostului soț. În prezent, fericirea sa mare se află în America, unde locuiește de mai mulți ani, însă dorul de familie rămâne o constantă în viața Virginiei Rogin.
Ce relație are Virginia Rogin cu fiul ei, pe care l-a crescut singură de la vârsta de 14 ani, după dispariția fostului partener?
Fiul dumneavoastră avea numai 14 ani când ați rămas singură. Cum ați reușit să fiți atât mamă, cât și tată, și artistă, într-un moment atât de delicat? Aveți ceva ce vă reproșați?
Nu a fost deloc simplu. Era perioada de după 1989, un tumult general și circumstanțe financiare dificile. Norocul meu a fost că am un copil cu un caracter deosebit dedevotat și serios. La 14 ani, el nu părea să fie afectat de pubertate sau de probleme. A trecut prin momentul pierderii tatălui, dar a rămas un copil extrem de educat, pasionat de istorie. Învață cu sârg și a mers la olimpiade, fiind admis și la două universități de stat – Drept și Istorie. I-am spus: „Ce faci cu istoria asta? Devii profesor și nu te întreține. Mai bine urmează și Dreptul, ca avocat.” Am stimulat dorința lui de a pleca în America, conștientă fiind că, fiind atât de serios și corect, în Balcani nu va fi foarte apreciat. În SUA, ar fi avut o șansă reală să fie apreciat și să-și valorifice potențialul.
Virginia Rogin: „După tatăl său nu a rămas cu nimic”
Când era student, i-am spus că în Statele Unite nimeni nu-l va umili, fiind o țară compusă din multiple nații. Putea să depună pentru burse, dar cerințele erau costisitoare și necesita traduceri, iar finanțarea lipsea. Cu salariul meu și pensia alimentară rămasă după tatăl lui, am avut greutăți. Ne-am mutat de câteva ori, într-un apartament mai mare în Balta Albă, ca să fie mai mult spațiu pentru noi doi. Tatăl lui îi acorda multă atenție, fiind pensionar. Statul român nu ne-a oferit despăgubiri și, practic, după tatăl său, nu a rămas cu nimic. Am trecut prin multe litigii pentru proprietate, iar lupta era grea. Singură, cu fiul meu, am continuat să merg înainte. Ne-am adaptat situației, schimbând locuința pentru una mai spațioasă.
„Fiul meu nu mi-a spus niciodată mamă”
El a urmat studiile aici, dar nu mi-a spus niciodată mamă. Îmi spunea Gina, pentru că auzea pe toți spunându-i așa. Relația noastră se bazează pe prietenie profundă. De la 14 ani, am luat orice decizie împreună. Nu am vrut să-l responsabilizez excesiv sau să-l sufoc, dar fiind aproape de mine, el a observat tot ce se întâmpla. A fost foarte serios! A renunțat la Drept, considerând că e mai bine să exceleze într-un domeniu de nișă. Astfel, s-a specializat în istorie, concentrându-se pe Imperiul Bizantin. A obținut licența, apoi a început masteratul, lucrând și la Muzeul de Istorie. A aplicat pentru un doctorat în America, la University of Florida, unde a petrecut circa șase ani, și cerea adesea să rămână acolo. Nu a plecat cu gândul de a rămâne definitiv, ci pentru cercetare. Lucrarea lui a fost publicată în Anglia, la Oxford. În Washington, am vizitat pentru bursă, și am descoperit o colecție rară de documente și cărți din Bizanț, aflate la un colegiu de prestigiu.
„O relație deosebită. Dumnezeu nu îți ia totul”
El a plecat pentru că acolo nu avea unde să își continue studiile. A devenit profesor universitar în Alabama, în sud, unde preferase locul pentru clima mai favorabilă. Nevedem vara, când vine pentru două luni doar pentru mine. Toată vacanța lui de vară o petrecem împreună. Care bărbat, la peste 40 de ani, mai stă cu mama lui? Relația noastră autentică de prietenie este unică. Mergem la filme, călătorim în Turcia sau Grecia, și ne bucurăm de momente simple, ca o familie. Avem un apartament în apropierea munților Ceahlău, unde el scrie și cercetează. Relația noastră specială ne face să simțim că Dumnezeu nu ne-a alipat totul, ci ne-a dat altceva valoros, ceea ce contează cel mai mult.
Poți avea avere, o căsnicie de vis și totul perfect, dar dacă copilul tău are probleme de sănătate, devine neascultător, deziluzionat sau neîmplinit, durerea nu se compară. În ciuda dificultăților financiare, ai un copil extraordinar, și acesta îți umple sufletul. Este cel mai valoros în sprijinul tău. Nu regret nicio clipă, mulțumesc pentru tot! Dacă mariajul ar fi fost ideal și copilul nu și-ar fi exprimat părerea, aș fi avut o viață diferită, dar nu ar fi avut același sens. Am fost martora unor conflicte dificile între mine și tatăl său, și nu aveam alte alternative decât să le accept. Asta m-a făcut să mă tem de incertitudine și de necunoscut.
Foto: Arhivă personală
Lasă un răspuns