Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj are loc în etapa 19 din Superliga sezonul 2025/2026, iar partida este disponibilă în timp real pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul programat pe Stadionul „Ion Oblemenco” poate fi urmărit și în direct la televiziune pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1, începând cu ora 20:30.
Universitatea Craiova – CFR Cluj În Direct Online, de la ora 20:30, în etapa 19 din Superliga
Pentru echipa din ardeal, orice meci până la finalul sezonului regulat reprezintă o cursă contracronometru pentru a accede în faza de play-off. În prezent, CFR Cluj ocupă locul 12, cu 19 puncte, fiind la 8 puncte de poziția a 6-a.
Iar situația nu este deloc favorabilă pentru formația pregătită de Daniel Pancu. În ediția actuală a campionatului, vicecampioana României a obținut o singură victorie în deplasare. Aceasta s-a întâmplat pe 9 noiembrie, 1-0 la Clinceni, împotriva Unirii Slobozia. În celelalte meciuri, au fost 4 rezultate de egalitate și tot atâtea înfrângeri.
Pe de altă parte, Universitatea Craiova are ocazia să revină pe podium în cazul unei victorii. În același timp, echipa gazdă se pregătește și pentru partida de joi, de pe teren propriu, cu Sparta Praga, în etapa a 5-a din Conference League. Obținerea unui rezultat favorabil le asigură jucătorilor pregătiți de Filipe Coelho prezența în barajul pentru optimile de finală.
Participarea la acest meci este gratuită, ca o formă de cadou de Crăciun pentru suporteri. De asemenea, cei prezenți sunt rugați să aducă încălțăminte pentru copiii nevoiași din județ.
Declarațiile antrenorilor after
„Va fi un meci dificil, împotriva unei echipe competitive, cu jucători valoroși și un antrenor competent. Astfel, cu siguranță, va fi o confruntare solicitantă. CFR dispune de o formație cu jucători capabili să echilibreze jocul. Trebuie să fim pregătiți și concentrați, deoarece detaliile pot face diferența.
Pentru mine, unul dintre cele mai frumoase aspecte ale fotbalului este jocul în fața unei arene pline. Sper să avem un stadion aglomerat și, evident, suntem mai puternici împreună cu suporterii noștri. Așa că sper ca tribunele să fie pline.
Fotbalul este important, dar există valori mult mai importante. În acest context, consider că această inițiativă caritabilă este remarcabilă. Trebuie să ajutăm cât mai mulți copii din România. Ar fi ideal să putem sprijini pe toți cei aflați în nevoie.
Sper că suporterii vor aduce jucării și alte cadouri, pentru ca micuții să aibă un Crăciun mai fericit alături de familiile lor și să primească și câteva surprize”, a declarat Filipe Coelho.
„Este un meci deosebit, o formație remarcabilă care evoluează în cupele europene, ceea ce a crescut valoarea echipei. O formație formată după modelul fostului antrenor, care nu a fost suferit modificări de atunci.
Noi, la CFR, suntem o echipă ce își reafirmă ADN-ul în astfel de competiții. În primele șase partide, doar victoria contra Rapid a fost reușită. La o singură victorie în cele șase meciuri din top, devine dificil să vorbim despre calificarea în play-off.
Fiecare punct contează enorm în acest moment. În aceste confruntări, orgoliul și mândria sunt evidențe. Au avut loc șase modificări în echipa față de partida precedentă din campionat.
Se prefigurează o atmosferă excepțională în tribune, intrarea este liberă, iar stadionul fiind plin la capacitate maximă. Craiova dispune de cele mai bune resurse din campionat. Așa aș evidenția și am menționat aceste aspecte jucătorilor. Echipa se află în luptă directă cu FCSB”, a spus Daniel Pancu, conform Digi Sport.
Formațiile probabile
Universitatea Craiova (1-3-4-3): L. Popescu – Romanchuk, A. Rus, Screciu – Teles, Anzor, T. Băluță, Bancu – D. Matei, Al Hamlawi, Baiaram. Antrenor: Filipe Coelho
Rezervi: Isenko, S. Lung, Stevanovic, F. Ștefan, Badelj, Cicâldău, A. Crețu, Houri, Nsimba, Băsceanu, Etim, Paradela
CFR Cluj (1-4-3-3): Hindrich – Kun, Sinyan, M. Ilie, Camora – Emerllahu, Djokovic, T. Keita – Cordea, L. Munteanu, Korenica. Antrenor: Daniel Pancu
Rezervi: Vâlceanu, Abeid, Coco, Zouma, Kresic, Muhar, Perianu, Fică, Biliboc, C. Deac, Sfaiț, Badamosi
Meciul de pe Stadionul „Ion Oblemenco” este arbitrat de Szabolcs Kovacs, asistați de George Neacșu și Marius Badea. În camera VAR au fost delegați Sorin Costreie și Romică Bîrdeş.










Lasă un răspuns