Premierul Ilie Bolojan a semnalat o criză financiară gravă în România, acuzând guvernele anterioare de gestionare necorespunzătoare a bugetului și de supradimensionarea aparatului administrativ.
În cadrul unei intervenții publice, Bolojan a declarat că România cheltuie semnificativ mai mult decât are venituri, subliniind că deficitul bugetar a atins un nivel record de 9,3% din PIB în 2024, cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
„Pentru fiecare 100 de lei strânși prin impozite, statul cheltuie 130 de lei. Această diferență, de peste 30 de miliarde de euro anual, este alarmantă. Acești bani economisiți ar putea fi utilizați pentru dezvoltarea infrastructurii, de exemplu, pentru construirea a 2.000 de kilometri de autostrăzi într-un singur an, o valoare mult mai mare decât cea realizată în 40 de ani”, a afirmat premierul.
El a explicat că deficitul nu se datorează doar investițiilor, ci și creșterilor salariale și a pensiilor din perioadele premergătoare ale alegerilor, fără o acoperire financiară adecvată.
„Majorările excesive de salarii în sectorul public și pensiile exagerate au dus la un dezechilibru grav al bugetului”, a adăugat Bolojan.
Premierul a tras un paralel între situația actuală și cea din 2010, când România a fost obligată să ia măsuri drastice, inclusiv creșteri ale TVA și reduceri salariale în sectorul public, pentru a corecta deficitul.
„Dacă nu vom lua măsuri urgente, istoria ar putea să se repete. Nici o familie nu poate trăi la nesfârșit peste posibilități, la fel nici un stat”, a avertizat el.









Lasă un răspuns