România a intrat pentru prima dată în top 10 al celor mai mari piețe fotovoltaice din Europa în 2024 și și-a consolidat poziția în acest an, adăugând 2,5 GW de capacitate instalată în 2025, comparativ cu 1,7 GW noi în 2024, conform datelor organizației.
Cu o creștere de peste 45%, piața românească înregistrează cel mai mare avans al capacității noi instalate în acest an dintre toate cele 10 piețe majore. Mai jos se află tabelul realizat de Solar Power Europe.

„Piața din România, relativ stabilă în segmentul de panouri solare pe acoperiș și în dezvoltare rapidă pe segmentul utility-scale, beneficiază de un cadru de politici publice solide, perioade de autorizare rapide, o creștere accelerată a implementării sistemelor BESS, apariția unei piețe de PPA și licitații pentru CfD. Acest context a permis pieței locale să depășească Grecia, care se confruntă cu un declin al segmentului de panouri pentru acoperiș, din cauza eliminării treptate a schemei de net-metering și întârzierilor în implementarea schemei de net-billing”, rezumă Solar Power Europe situația din țara noastră.
„A apărut o anumită incertitudine legată de modificările viitoare ale regulilor de alocare a capacității în rețea și de lichiditatea redusă a pieței de PPA, însă, în ansamblu, performanța a rămas excepțional de solidă,” adaugă organizația.
Solar Power Europe estimează că, până la finalul acestui an, capacitatea totală instalată în România (parcuri și prosumatori) va ajunge la 7,6 GW, plasând țara pe locul 12 în UE. 51% din capacitate este reprezentată de parcuri, restul fiind deținut de prosumatori.
În Europa, cu o expansiune de 65,1 GW de noi capacități fotovoltaice în 2025, s-a înregistrat o diminuare de 0,7% față de cei 65,6 GW instalați în 2024.
Previziuni privind o creștere semnificativă a proiectelor fotovoltaice în România până în 2030
Potrivit unui scenariu de creștere moderată, România va ajunge la 24 GW de capacitate instalată în fotovoltaice până în anul 2030 — peste trei ori mai mult față de prezent — urmând să fie a șasea cea mai dinamică piață din cele zece importante. Iată oportunitățile și provocările identificate de Solar Power Europe pentru această perioadă:
Factori de dezvoltare
Provocări
La nivel european, prognoza SolarPower Europe indică o capacitate totală de energie solară în UE de 718 GW până în 2030, fiind sub ținta de 750 GW.
Potrivit datelor recente ale ANRE, puterea instalată în centralele fotovoltaice dispecerizabile este de 3.145 MW, solarul devenind a doua sursă de energie electrică din România, după concurența cu energia pe bază de centrale clasice.
„Energia fotovoltaică este cea mai dinamică sursă de generare electrică în această perioadă de creștere rapidă. În mai puțin de trei ani, capacitatea instalată a crescut de la 1,4 GW în 2022 la peste 3 GW în prezent, evidențiind atractivitatea investițiilor în România, precum și capacitatea sectorului de a realiza proiecte”, a declarat Andrei Manea, director executiv al RPIA – Asociația Industriei Fotovoltaice din România.
Cea mai mare producție de energie solară înregistrată în istoria țării a avut loc pe 16 iunie 2025, la ora 12:33, când producția instantanee a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, măsurată de Transelectrica, a atins 1.866 MW.










Lasă un răspuns