Provincia Segovia se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale secolului, eclipsa totală de Soare din 2026. Este un fenomen unic, deoarece în timpul acestei eclipse lumina va dispărea temporar, iar umbra Lunii va traversa regiunea. Iar Sepúlveda va fi unul dintre cele mai bune locuri pentru a o observa, fiind prima eclipsă totală vizibilă în Spania după mai mult de o sută de ani, conform publicației La Vanguardia.
Acest oraș din Segovia, o panoramă suspendată deasupra unui peisaj impresionant, unde piatra, liniștea și aerul montan se întâlnesc și creează o atmosferă magică, va fi unul dintre principalele puncte centrale ale acestui grand spectacol. În acest ținut de defilee și orizonturi panoramice, vor ajunge vara astronomi, entuziaști și turiști din întreaga lume, într-un secret bine păstrat, pe care mulți preferă să nu-l poarte prea departe.
Sepúlveda va fi unul dintre cele mai eficiente locuri din lume pentru a urmări eclipsa solară.
Aventurarea pe timp de noapte în Sepúlveda, vizitând punctele de observare Starlight, participând la activități culturale și gastronomice sau trasee de drumeție, va reprezenta o experiență de neuitat.
Centrele istorice ale orașului Sepúlveda
Sepúlveda este un oraș emblematic al regiunii castiliene, încărcat de istorie, mister și ospitalitate. Este recunoscut ca ansamblu istoric și artistic încă din a doua jumătate a secolului trecut și face parte din lista restrânsă a celor mai frumoase localități din Spania.
Aflat la 130 de kilometri de Madrid, acest oraș este construit pe o stâncă impozantă, care, asemenea unui balcon natural, se deschide spre râul Duratón, o zonă protejată de natură riches de flora și fauna. A ajunge în Sepúlveda înseamnă a pătrunde în cea mai spectaculoasă regiune a Parcului Natural al Defileelor Duratónului.
La prima vedere, pare un oraș castilian din piatră de culoare aurie, cu străzi abrupte și miros de lemn ars. Însă Sepúlveda are mult mai mult de oferit. A avut de-a lungul secolelor statut de frontieră, fortăreață, centru juridic și refugiu spiritual.
Acest oraș medieval a fost unul dintre primele din Peninsula Iberică care a avut un for propriu. În secolul al XI-lea, forul din Sepúlveda stabilea drepturile, proprietățile, taxele și regulile de conviețuire ale zonei recent recucerite. Astfel, plimbându-te prin centrul istoric, trebuie să-ți imaginezi un oraș aproape independent, conceput pentru a atrage noi locuitori.
Punct de întâlnire al localnicilor și turiștilor
O locație ideală pentru explorarea orașului este piața Spaniei, un spațiu tradițional de întâlnire pentru localnici și vizitatori. Aici coexistau comerțul, justiția și viața socială. Nu este o piață grandioasă în clasicul sens, dar are o funcționalitate profundă, caracteristică orașului de-a lungul secolelor.
În acest loc emblematic, cu formă dreptunghiulară și parțial porticată, s-au desfășurat, din anul 1600 până spre sfârșitul secolului al XX-lea, târguri, spectacole de coridă, evenimente festive și piețe. Inițial se afla în afara zidurilor, însă în secolul al XVII-lea, a fost anexată zidurilor castelului și s-a construit o casă nobiliară impunătoare, încadrată de un ceas mare ce măsoară ritmul orașului.
De pe terasă, cu vedere spre turnurile castelului, se poate degusta o gastronomie locală renumită, bazată pe miel de lapte gătit la cuptor sau supe castiliene, sau se pot achiziționa dulciuri din vechile cofetării pline de delicatese.
În vecinătate se află biserica romanică San Bartolomé, datând din secolul al XI-lea, iar accesul principal în oraș se face prin poarta cu arc semicircular, denumită Ecce Homo sau Arcul Azogue.
De la Evul Mediu spre prezent
Imediat ce treci de ziduri prin arc, fiecare colț al orașului atrage atenția. Travesía de los Caballeros Pardos, palatul din Sepúlveda, Casa Morului cu fațada sa platerescă, străduțele și pasajele decorate cu elemente tradiționale, precum și clădirile vechi care vestesc bogăția de odinioară a comunității.
Pe traseu se află biserica Sfinților Justo și Pastor, transformată în Muzeul Forurilor, ce adăpostește o criptă impresionantă, sculpturi valoroase și o colecție permanentă de opere de artă.
Nu departe, în cartierul San Millán, se găsește Postiguillo, o porțiune bine conservată a zidului, de construcție arabă și vizigotă.
În Sepúlveda, sunt obligatorii vizitele la vechea închisoare din 1543, păstrată aproape neschimbată de-a lungul vremurilor, și la Muzeul Lope Tablada de Diego, ce găzduiește o expoziție permanentă a pictorului, într-o fostă gazetă locală.
Sepúlveda izolată: mănăstiri, viață spirituală și case nobiliare
Mănăstirile nu erau doar centre religioase, ci administrau terenuri, cunoștințe și rețele sociale, fiind un pilon al vieții urbane. Una dintre cele mai importante este fosta mănăstire San Francisco, acum integrată în urban, reprezentând importanța ordinelor monahale pentru comunitate.
Casele nobiliare, construite din piatră și împodobite cu blazoane, reprezintă o altă componentă fundamentală a arhitecturii locale. Descoperirea lor se face cel mai bine plimbându-te fără un traseu fix, pe străzi precum Conde de Sepúlveda sau în jurul pieței centrale, analizând blazoanele, lintourile, dimensiunea ferestrelor și înălțimea clădirilor, indicatori ai autorității de odinioară.
Sepúlveda nu se mândrește cu palate fastuoase, precum alte orașe castiliene. Casele nobiliare erau încorporate în structura urbană, fortificate și simple, adaptate pentru locuire și rezistență. Nu aparțineau unei nobleti de curte, ci unei elite locale, formată din coloniști, judecători, judecători ai forurilor, proprietari de terenuri și crescători de animale. Puterea lor era măsurată prin controlul terenurilor și respectarea legii, nu prin opulență.
Bisericile din Sepúlveda, fortărețe simbolice
În Sepúlveda, nimic nu este accidental. Într-un teritoriu de frontieră, bisericile aveau și rol de refugiu. Plimbându-te liniștit prin oraș, vei descoperi câte un exemplu. Biserica El Salvador, o bijuterie romanică, este cea mai impunătoare și, deși mulți o trec cu vederea, are una dintre cele mai impresionante absidă din Segovia, remarcabilă pentru sobrietate, robustețe și proporții perfecte.
Mai puțin vizitată, dar extrem de importantă în reteaua parohială medievală, este biserica San Justo, mică, discretă, reprezentând viața de zi cu zi a localnicilor. O altă biserică romanică deosebită este Santiago de Sepúlveda, pentru frumusețea arhitecturală și pentru faptul că găzduiește centru de informare pentru Parcul Natural al Defileurilor Duratónului.
Una dintre cele mai spectaculoase este biserica Nuestra Señora de la Peña, situată pe strada Santos Justo y Pastor. Construită în secolul al XII-lea, dominatează peisajul și găzduiește un retablu baroc din secolul al XVIII-lea și o sculptură a Fecioarei de la Peña. Se află pe un promontoriu stâncos și, la apus, când lumina scade, se integrează perfect în peisaj.
În spatele bisericii se află punctul de belvedere, deasupra uneia dintre cele mai frumoase defilee ale Duratónului. Aici începe o potecă îngustă, cu coborâre abruptă, ce duce spre un promontoriu panoramic, de unde se întinde o priveliște idilică asupra orașului. În luminile apusului, se pot observa râul, vegetația luxuriantă, caii semi-sălbatici, pereții abrupți cu cuiburi de păsări și vulturi ce plutesc deasupra defileului.
Peisaje spectaculoase și Poarta Forței
Pentru a admira panorama de la punctul de belvedere al Fecioarei de la Peña, este necesar să cobori până în vârful promontoriului. Panorama este de excepție, oferind o vedere panoramică asupra orașului, cu case vechi, ruine, ziduri, clădiri cu turnuri romanice, vegetație și un cer limpede ce par a fi o vedere perfectă.
Privind spre adâncul canionului, pereții prăpăstioși, plini de adăposturi pentru păsări, impresionează. Înălțimile, vegetația și apele colorate creează un contrast uimitor: roșu și ocru în stânci, galben și verde în copaci, albastrul limpede al apelor.
De pe partea dreaptă, se ajunge la Poarta Forței, o construcție de apărare medievală, ridicată în secolul al XI-lea, pentru a proteja intrarea în oraș. Aceasta reprezintă una dintre cele mai robuste rămășite ale sistemului de apărare al Sepúlvedei. Nu era o poartă ceremonială, ci una strategică, asigurând controlul asupra accesului, mărfurilor și animalelor.
De aici, reiese de ce orașul a fost aproape invincibil. Canionul acționa ca un șanț natural, poarta controla intrările, iar peisajul era parte activă a apărării. România trebuie explorată cu răbdare, privind atent și înțelegând că fiecare piatră a fost așezată pentru durabilitate și rezistență.
Lasă un răspuns