„În dosarul care a devenit subiect principal în mass-media, o persoană cu profil juridic a fost prinsă în flagrant primind 60.000 de euro, într-o cauză descrisă drept trafic de influență, cu promisiuni de intervenții la nivelul conducătorilor instituțiilor. În stenograme și relatări media apare menționarea numelui premierului și ideea de acces direct la acesta, în aceeași narațiune de influență și intermediere”, se precizează într-un comunicat al sindicalului.
Potrivit acestuia, premierul trebuie „să ofere explicații clare privind criteriile după care se distinge între nivelul personal și cel instituțional în astfel de rețele de acces și influență, cine se află în proximitatea Palatului Victoria, prin ce filtre și cu ce interes sau responsabilitate”.
„Problema nu constă în faptul că cineva menționează numele premierului într-o conversație interceptată; problema este ecosistemul care întărește în conștiința publicului ideea că se poate ajunge la premier pe bani, relații sau uși laterale. Acest ecosistem are deja episoade documentate în mass-media, care cer, din respect pentru instituție, o clarificare fără ambiguități”, susțin reprezentanții sindicalului.
Reprezentanții sindicali solicită clarificări
Organizația solicită o reacție publică, clară și punctuală: „care este relația personală și instituțională reală cu persoanele care au menționat numele premierului; cum se explică, procedural, traseele de acces către cabinetul prim-ministru și cine răspunde pentru acestea; care este poziția premierului față de cultura intermedierii și a legăturilor informale, într-un guvern în care astfel de practici sunt folosite ca instrumente de negociere; ce mecanisme de verificare și filtrare sunt în vigoare pentru întâlniri, recomandări și legături, și cine le aprobă; ce măsuri concrete au fost implementate pentru a elimina orice canal informal de influență, astfel încât Palatul Victoria să nu devină un centru de distribuție pentru promisiuni negociate pe piața relațiilor; și, în cele din urmă, dacă premierul își asumă public standardul minim de integritate, acela ca, atunci când se invocă numele său ca punct de acces, să nu se ascundă în ironii, ci să clarifice faptele, numele, circuitul și responsabilitățile”.
Reprezentanții sindicalului solicită ca aceste clarificări să fie oferite „cu aceeași determinare cu care Guvernul a luat măsuri dure pentru cetățenii care muncesc și respectă legea”.
Nume cunoscute implicate în dosar
Potrivit reprezentanților Guvernului, reacția inițială în scandalul avocatei din PNL a fost una neutră. Premierul Ilie Bolojan a afirmat vineri că nu o cunoaște pe doamna avocat, conform spuselor purtătoarei de cuvânt, Ioana Dogioiu. De asemenea, aceasta a menționat că premierul face frecvent fotografii cu persoane străine la evenimente publice.
Procurorii DNA au prins în flagrant, miercuri, o avocată membră PNL, într-un dosar în care aceasta ar fi promis intervenții în Sistemul de Justiție și la nivel guvernamental, în schimbul unor sume de bani.
Ulterior, avocata Adriana Georgescu și Gheorghe Iscru, bărbatul care s-ar fi recomandat drept „general SIE”, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. În stenogramele din dosar sunt menționate nume cunoscute precum Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban. În plus, avocata avea pe rețelele de socializare numeroase fotografii realizate alături de politicieni renumiți.










Lasă un răspuns