Ce reprezintă o „hoapă”?
O „hoapă” este o alee abruptă, adesea considerată o uliță neoficială, potrivită pentru a aluneca cu săniuța.
Se presupune că denumirea provine din substantivizarea interjecției „hop”.
„Hai la hoapă” ar putea însemna, prin urmare, „mergi acolo unde sărim și facem hop”.
Hoapa care l-a inspirat pe Coșbuc
Despre „hoapă” vorbește profesorul Petru Jurca, fost director al școlii din „Gura Râului”, satul frecventat adesea de poetul George Coșbuc, atunci când era ziarist la „Tribuna”, și unde era găzduit de preotul Manta, după cum relatează Consiliul Județean Sibiu pe pagina sa oficială.
Coșbuc vizita frecvent familia preotului Manta, o familie cu o tradiție de trei secole în preoție.
„Gura Râului” se află în Mărginimea Sibiului. De aici au plecat ai, Blaga, Slavici, Ilarie Chendi și Goga… Puțin mai departe, se afla și Rebreanu.
„Hoapa Meli”. „Și pe râu e numai fum / Vântul e calm acum”
Profesorul Petru Jurca, considerat o „enciclopedie vie a satului”, vorbește despre „hoape” cu naturalitate și menționează că o anumită șleauri din satul „Gura Râului” l-a inspirat pe Coșbuc pentru a scrie poezie „Iarna pe uliță”.
„Aceasta este Hoapa Meli”, explică profesorul despre această pantă care coboară de la drum spre Hodrea.
„Aici veneau copiii pentru plimbări cu săniuța, iar Coșbuc a redeșteptat această scenă în poezia Iarna pe uliță. Când menționează că pe râu e numai fum, se referă la Cibinul din capătul străzii, acoperit de fumul ieșit din hornuri. Iar roata morii face referire la vechea moară din apropiere, dispărută mai târziu, odată cu construcția microhidrocentralei”, relatează acesta pe pagina de Facebook a CJ Sibiu.
Reporterul bucuriilor simple
Acum, când aflăm despre „hoapă”, ne imaginăm altfel versurile:
„Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se împing și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând”.
Această fericire nevăzută astăzi s-a estompat aproape de 50 de ani, povestește profesorul.
„Cred că a fost în iarna anului 1975, când un băiat a fost aproape de a-și pierde viața, trecând cu sania printre roțile unui camion încărcat cu lemne. Nu a mai putut opri la timp”, amintește profesorul.
La finalul anilor ’70, construirea barajului a adus un trafic intens, iar copiii au fost nevoiți să caute alte locuri de joacă.
A rămas fumul alb pe ambele părți ale hoapei, gerul aspru și stratul de zăpadă mare.
„Pe vremea lui Coșbuc, aici existau doar două case din lemn. Am prins și eu una dintre ele în copilărie. Astăzi, satul a crescut, extinzându-se până în Hodrea, unde s-a format un mic cartier”.
Timpu s-au transformat. Și modul de a fi copil s-a schimbat.
Totuși, păstrează o relatare autentică (sau chiar o poezie).
Și, de asemenea, o uliță (sau o stradă). O hoapă.
„Se spunea în sat despre petrecerile pe care preotul Manta le organiza pentru oaspeții distinși. Se zice că, într-una din aceste seri, Coșbuc a fost provocat să improvizeze câteva versuri. Și a făcut-o cu umor:
Cine dă vinul cu canta?
Popa Manta!
Cine-i beat ca un butuc?
Coșbuc!”
„Hoapa Meli” rămâne, cel mai probabil, cea mai „fidela” evocare a copilăriei, cea mai cinematografică reprezentare a bucuriei simple.
Locuitorii o recunosc și o păstrează în suflet.
Lasă un răspuns