Vicepremierul Barna declară că nu a discutat cu prim-ministrul despre cererea Curții Constituționale către Ministerul Finanțelor.
„Fără rectificare bugetară, nicio instituție nu poate modifica alocațiile. Dacă Curtea Constituțională nu are suma prevăzută în buget, trebuie să aştepte rectificarea. În acest context de criză bugetară, nu cred că vreo instituție va primi alocări suplimentare anul acesta pentru salarii. Trebuie să optimizăm statul, reducând cheltuielile cu personalul, pentru a susține investițiile și stabilitatea economică. Chiar dacă legea prevede aceste sume, ele pot fi discutabile din punct de vedere etic, în contextul austerităţii generale. Reducerile de cheltuieli aplicabile tuturor, inclusiv partidelor, arată o preocupare generală de austeritate. Nu sunt în măsură să prezic viitorul, dar este logic ca indemnizațiile și sumele forfetare ale parlamentarilor să fie afectate. Nu cred că este corect să se pretindă aceste sume în condițiile actuale.”, a declarat Tanczos Barna, la Antena 3 CNN.
Vicepremierul a mai spus că, dacă aceste prime de pensionare pentru judecătorii CCR sunt legale și nu sunt incluse într-o rectificare bugetară, este posibil ca aceștia să apeleze la instanțe.
„Toate instituțiile, inclusiv cele locale, trebuie să găsească soluții pentru reducerea cheltuielilor. Am discutat astăzi cu prim-ministrul și cu primarii despre asta”, a adăugat Barna.
Posibil ca judecătorii să nu primească primele decât după o decizie definitivă a instanței.
Trei judecători ai Curții Constituționale, Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga, ar urma să primească, fiecare, o primă de pensionare de aproximativ 36 de euro.










Lasă un răspuns