Industria siderurgică europeană se confruntă cu dificultăți.
„Avem nevoie de protecție, altfel nu vom rezista ca industrie siderurgică”, a declarat pentru Financial Times Ilse Henne, director executiv la Thyssenkrupp.
Industria siderurgică europeană întâmpina deja probleme din cauza importurilor ieftine din China și a prețurilor mari la energie, înainte ca președintele american să impună taxe vamale de 50% pe exporturile de oțel ale UE către SUA. Noile tarife aplicate de Trump altor țări, în special Chinei, au generat temeri că Europa va fi inundată cu oțel ieftin redirecționat de pe piața americană.
Franța și alte zece state membre UE au propus un tarif de 50% aplicat peste o anumită cantitate, pentru a reduce drastic importurile.
Alte industrii esențiale din Europa, cum ar fi cea auto, depind de oțelul european de calitate superioară, a subliniat Henne.
„Dorim să producem mașini în Europa? Da sau nu? Vrem să le producem cu oțel european? Da sau nu? Și dacă asta ne dorim, din diverse motive… atunci trebuie să luăm niște decizii”, a adăugat ea.
Industria siderurgică europeană figurează printre sectoarele strategice importante asupra cărora președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a concentrat eforturile pentru a inversa declinul economic al blocului.
Comisia Europeană promite măsuri de protecție pentru industrie
Comisia a promis că va prezenta luna aceasta o nouă măsură de protecție pentru industrie, dar nu a oferit detalii. În 2019, în timpul primului mandat Trump, au fost impuse tarife de 25% la importurile de oțel, dar regimul a fost ulterior relaxat treptat.
„De fapt, industria siderurgică din UE este cea mai afectată dintre toate industriile europene”, a transmis EUROFER (Asociația Europeană a Oțelului) într-o adresată Ursulei von der Leyen.
EUROFER propune un sistem de cote de import fără taxe vamale pentru produsele necesare blocului, dar consideră necesară aplicarea unui tarif prohibitiv peste anumite niveluri.
„Comisia intenționează să adopte până la finalul acestui trimestru o reglementare care să limiteze cantitatea de oțel importată în UE”, a declarat reprezentantul Comisiei Europene.
Thyssenkrupp și ramura sa de producție oțel, odată un simbol al puterii industriale germane, traversează o perioadă dificilă de reorganizare. Compania a anunțat planuri de reducere a capacității combinatelor și a personalului cu 11.000 de angajați.









Lasă un răspuns