După turneele „Los Tres Tenores” în America Centrală, tenorul Ştefan von Korch revine în Bucureşti pentru mult așteptatul recital pop-opera „Vivo per lei,” programat pe 19 noiembrie la Sala Dalles. Spectatorii vor avea ocazia să se bucure de un program captivant, incluzând piesa „Vivo per lei,” clasica „Con te partiro,” precum și alte reprezentări de muzică clasică, ce explorează frumusețea iubirii și a împlinirii prin dragoste. Evenimentul combină eleganța operei cu energia inconfundabilă a muzicii pop-simfonice și prospețimea canzonetelor napoletane.

Tenorul Ştefan von Korch, ca solist principal și coordonator artistic, afirmă: „Recitalul “Vivo per lei” reprezintă o celebrată manifestare a muzicii, un spectacol în care bogăția operei se împletește cu pasiunea muzicii pop-opera.”
Repertoriul a fost inclus în programul de deschidere al Campionatului Mondial Ecvestru de Alergare și a fost aplaudat pe scena Filarmonicii Pitești.
Alături de tenorul Ştefan von Korch – solist și coordonator artistic al festivalului Musical Extravaganza – vor urca pe scenă soprana Oana Maria Şerban, tenorul Andrei Mihalcea și pianistul Alexandru Burcă.
Biletele pot fi achiziționate de pe platformele Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro și Dynamicticket.ro.
Seria Musical Extravaganza continuă cu următoarele evenimente:
„Duelul Tenorilor” – 17 noiembrie, Sibiu
„Invitație la Vals” – 12 decembrie, Teatrul Constantin Tănase, Sala Savoy
„Christmas Extravaganza” – 17 decembrie, Sala Dalles
„Revedere” – 12 ianuarie, Teatrul Național București, Sala Studio
„Je T’Aime” – 13 februarie, Teatrul Constantin Tănase, Sala Savoy
„Caruso” – 4 martie, Sala Dalles
„Armonii sacre” – 1 aprilie, Sala Dalles
„Olé, Torero!” – 24 aprilie, Teatrul de Revistă Constantin Tănase
„Duelul Tenorilor” – 21 noiembrie, Craiova
„Carmina Burana” – prima reprezentare integrală în stagiune, 17 iulie 2026, Grădina de Vară Herăstrău
„Duelul Tenorilor” – 6 august, Grădina de Vară Herăstrău
Despre ** Ştefan von Korch – Tenor, solist principal și coordonator artistic

Tenorul Ştefan von Korch este deseori apreciat prin prezența ca solist și coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, un proiect cultural inovator în București, cu desfășurări și în alte orașe precum Brașov, Pitești, Sibiu și Craiova.
Cu o prezență dinamică în scena culturală națională și internațională, Ştefan von Korch a susținut în 2025 concerte în America Centrală, ca parte din turneul „Los Tres Tenores.” A debutat pe scena Ateneului Român cu „Concert la Curtea Imperială”, a interpretat roluri din Carmina Burana la Filarmonicile din Cluj-Napoca, Arad și Târgu-Mureș și a fost apreciat la Opera Națională din Iași în spectacolul „Văduva veselă 2.0,” în regia lui Andrei Șerban.
Este recunoscut pentru interpretarea caracteristică din Carmina Burana – un pasaj extrem de dificil pentru vocea masculină, reușind să îl interpreteze cu ușurință și intensitate. Datorită stilului unic, această lucrare i-a adus peste 40 de apariții pe scenele din țară și străinătate, inclusiv debutul în Festivalul Palermo Classica din 2024, în această compoziție, fiind primită cu entuziasm de presa internațională și română.
Numele său se asociază cu peste 15 spectacole pe scena Operei Naționale din București, fiind invitat la producții precum „Bărbierul din Sevilla,” „Elixirul Dragostei,” „Falstaff,” precum și în premiera națională a operei „I Puritani” de Vincenzo Bellini, una dintre cele mai exigente partituri pentru tenor masculin.
În 2024, a avut apariții importante la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, la Sala Palatului și în filarmonicile din Târgu-Mureș și Timișoara.
În 2023, a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.
Publicul a fost încântat de vocea sa în trei premiere naționale: „I Puritani” și „La Sonnambula” de Vincenzo Bellini, precum și în „Messa di Gloria” de Rossini și în premieră europeană cu „Traiano în Dacia.”

De-a lungul vremii, a interpretat roluri din opere de renume precum „Rigoletto,” „Bărbierul din Sevilla,” „Elixirul Dragostei,” „Don Pasquale,” pe scenele din București, Cluj și Iași, fiind constant prezent pe scenele filarmonicilor naționale, în concerte precum „Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach și „Lange Sángt” de Mendelssohn.
Pe plan internațional, a cântat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Teatrul Opera Zhuhai, Nanjing Poly Grand Theatre, Teatrul Chongqing Grand, Opera Kaiserslautern în Germania, Teatro Verdi Padova în Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzică Zurich și Teatrul Național din Bratislava.
Sursa foto: Musical Extravaganza









Lasă un răspuns