trump-anunta-ca-rubio,-hegseth-si-stephen-miller-vor-coordona-tranzitia-in-venezuela

Trump anunță numirea lui Rubio, Hegseth și Stephen Miller pentru coordonarea tranziției în Venezuela

Într-un interviu telefonic pentru NBC News, Donald Trump l-a menționat și pe vicepreședintele său, JD Vance, în echipa responsabilă de situația din Venezuela, deși Vance a rămas în umbră în timpul operațiunilor militare și speciale desfășurate sâmbătă la Caracas pentru capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro și a partenerei sale, Cilia Flores.

Întrebat cine din această echipă va avea rolul principal în deciziile privind Venezuela, Trump a răspuns simplu că el va avea ultimul cuvânt, menționează Agerpres.

„Este un grup format din toți. Fiecare este specialist în domenii diferite”, a explicat șeful statului în interviul telefonic.

The Washington Post a relatat duminică seara că la Casa Albă se analizează implicarea lui Miller, strategul politic antiimigrație al administrației Trump, pentru un „rol mai important” în coordonarea acțiunilor din Venezuela.

Rubio a precizat în weekend că oficialii americani responsabili de gestionarea tranziției din Venezuela vor acționa dintr-o perspectivă „politică” și că va fi un „efort al întregului aparat de securitate națională”.

Sâmbătă, Trump a afirmat că SUA vor prelua conducerea Venezuelei, iar luni a declarat că „SUA sunt la comandă” în țara sud-americană, avertizând-o pe Rodriguez, care a devenit președintă interimară după demisia lui Maduro, că va avea de înfruntat un viitor mai dificil decât cel al liderului venezuelean, dacă nu „acționează corect”.

În interviul de luni pentru NBC News, Trump, negând că lidera opoziției venezuelene Maria Corina Machado ar fi un interlocutor valid pentru conducerea țării după căderea lui Maduro, și-a exprimat satisfacția față de atitudinea Delcy Rodriguez în primele zile ca lider al guvernului chavist.

„Am impresia că cooperează. Au nevoie de ajutor. Iar eu cred că (Rodriguez) iubește țara și dorește ca aceasta să supraviețuiască”, a afirmat Trump.

Președintele american a adăugat că Washington nu a avut contact cu Rodriguez înainte de operațiunea militară care a dus la capturarea lui Maduro și a Ciliei Flores.

El a mai cerut lui Rodriguez să-i ofere „acces complet” la resursele petroliere venezuelene și la infrastructură, subliniind că SUA nu sunt în conflict cu Venezuela.

„Nu suntem în conflict cu Venezuela. Suntem în război cu traficanții de droguri; cu cei care eliberează închisorile și trimit dependenți de droguri în țara noastră, precum și cu cei care golesc spitalele de boli mintale”, a spus Trump.

El a considerat că capturarea lui Maduro și cea a partenei sale reprezintă un „moment istoric important” și o evoluție favorabilă pentru întregul emisferic vestic și continentul american.

Și a subliniat că principalul avantaj al eliminării lui Maduro va fi reducerea prețurilor la petrol pentru cetățenii americani.

Trump a estimat că firmele petroliere americane vor relua operațiunile în Venezuela în mai puțin de 18 luni, incluzând investiții în infrastructură.

„Cred că putem realiza acest lucru mai rapid, însă va necesita investiții semnificative”, a declarat președintele SUA.

„Este nevoie de o sumă mare de bani, pe care companiile petroliere le vor investi, iar apoi le vom recupera prin venituri”, a explicat Trump.

Totalitatea surselor citate de media americană indică faptul că industria petrolieră din SUA nu are intenția de a se întoarce în Venezuela cu investiții majore, după decenii de absență din cauza instabilității, naționalizărilor și lipsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *