Ministrul Sănătăţii anunţă o întâlnire cu sindicatele
„Mâine, voi avea o întâlnire cu reprezentanţii sindicale din domeniul medical pentru a discuta despre aspectele legate de sistemul sanitar. Nu voi aborda aspecte fiscale, întrucât acestea nu ţin de responsabilitatea Ministerului Sănătăţii. Prioritatea mea este protejarea pacienţilor şi a personalului medical. Discuţiile de mâine vor fi concentrate pe reformele necesare în domeniul sănătăţii în perioada următoare, inclusiv asupra impactului financiar asupra personalului”, a declarat Alexandru Rogobete la Digi 24.
Prioritate pentru accesul la servicii medicale
Potrivit lui Rogobete, cele mai importante reforme vizează îmbunătăţirea accesului la îngrijirea medicală. „Mă refer, în special, la medicina pre-spitalicească, cabinetul de specialitate, medicina de familie şi la programe de prevenţie extinse. Sunt necesare programe de screening nu doar pentru cancer, ci şi pentru diverse afecţiuni cronice, precum boli cardiace, neurologice, oftalmologice şi stomatologice. Este nevoie de o reorganizare a serviciilor medicale, adaptată cerinţelor din 2025, şi de un sistem eficient de evaluare a performanţei medicale”, a concluzionat Rogobete.
Şeful Ministerului Sănătăţii stabileşte întâlnire cu sindicaliştii din domeniu.










Lasă un răspuns