România, pentru un acord comercial cu SUA până la 1 august
Guvernul român își susține angajamentul pentru încheierea unui acord comercial cu Statele Unite, în contextul impunerii de taxe de 30% de către administrația Trump asupra Uniunii Europene.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a făcut aceste declarații la Bruxelles, unde miniștrii de externe ai statelor membre discută despre conflictele din Ucraina și Fâșia Gaza.
„Negocierile cu Statele Unite ale Americii trebuie continuate. Politica tarifară a președintelui Trump are efecte negative asupra economiei românești”, a declarat Oana Țoiu.
Deși volumul exporturilor românești către SUA este redus, consecințele deciziei americane se reflectă în sectoare-cheie ale economiei naționale.
„Exporturile noastre către SUA, deși mici, au un impact semnificativ asupra lanțului de producție, mai ales în industria auto, unde România este un producător important.”
România își plasează speranțele în capacitatea Uniunii Europene de a negocia un acord favorabil. „Avem încredere în capacitatea de negociere a Uniunii Europene, sperând la un acord care să evite aplicarea taxelor până la data de 1 august”.
Ministrul a susținut poziția Comisiei Europene de a continua negocierile până la 1 august și de a evita măsuri de represalii împotriva Statelor Unite.









Lasă un răspuns