Declaratii Piedone la DNA: „Nu am nicio măsură”
Întrebat dacă este sub control judiciar, Piedone a răspuns că nu are nicio măsură.
Referitor la dosar, acesta a precizat că nu poate oferi detalii, menționând că nu poate face declarații despre natura acestuia, inclusiv dacă este unul politic, având în vedere speculațiile legate de o eventuală candidatură la primăria Capitalei.
Piedone a mai declarat că există un conflict între Sorin Susanu, fost șef al corpului de control al ANPC, și Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, adăugând că „Sușanu monitorizează pe toată lumea.”
Despre declarațiile viitoare, Piedone a afirmat că le va da doar în fața procurorilor, iar pe viitor va fi prezent ori de câte ori este chemat la audieri.
DNA a anunțat, marți, că investighează un caz penal, vizând suspiciuni de corupție la funcționari publici și complicii acestora.
În data de 22 iulie 2025, procurorii DNA au efectuat percheziții domiciliare în cinci locații din București, Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la sediul unei instituții publice și la domiciliile unor persoane fizice sau sediile unor societăți comerciale.
Surse din cadrul MEDIAFAX susțin că Piedone ar fi divulgat informații confidențiale ale unui operator economic. Firma a aflat prin intermediul lui Piedone despre un control al ANPC. Procurorii au percheziționat și sediul firmei din Sinaia, casa lui Piedone din Bragadiru, precum și complexul rezidențial din Mamaia Nord, unde este cazat șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.










Lasă un răspuns