„Am creat o amenințare potențială la granița noastră de est”, a afirmat, miercuri, liderul partidului AUR, George Simion, referindu-se la Republica Moldova. Acesta a susținut că, dacă statul de peste Prut își menține identitatea moldovenească, „va reprezenta aproape permanent un stat ostil față de România, adesea agresiv în relațiile cu statul român”.
„În ultimii doi ani v-am prezentat mai multe opinii și am susținut ideea că România nu ar trebui să mai sprijine financiar Republica Moldova. Consider că această abordare este soluția adecvată, alternativa fiind implementarea Fondului Moldova propus de Fundația Universitară a Mării Negre, de domnul Petrișor Peiu.
Soluția este de a susține românii din Republica Moldova, de a consolida învățământul în limba română și de a opri finanțările pentru separatismul anti-românesc dincolo de Prut. Pentru că aceasta este situația în care ne aflăm față de Republica Moldova, fără o strategie coerentă. Am crescut o potențială amenințare la granița de est a țării”, a declarat George Simion.
Motivul felicitărilor lui George Simion adresate lui Oana Țoiu și Nicușor Dan
Anterior, liderul AUR a mai precizat că consideră Republica Moldova „un stat artificial incapabil să asigure securitate și prosperitate propriilor cetățeni”.
„Soluția normală, din punct de vedere istoric, identitar și geopolitic, este ca acest stat artificial, Republica Moldova, să își protejeze cetățenii și să aleagă o reunificare cu patria mamă”, a adăugat acesta.
Tot miercuri, George Simion le-a transmis felicitări lui Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, și lui Nicușor Dan, președintele României, pentru vizitele lor în Ucraina și Republica Moldova.
„Aș dori să felicit noul ministru de Externe al României pentru vizita la Cernăuți, unde a susținut cauza limbii române, și președintele României pentru vizita la Chișinău, unde o parte din națiunea română se află, din păcate, separată de restul națiunii, într-un alt stat, artificial”, a spus George Simion.
Declarațiile lui George Simion au fost făcute la Palatul Parlamentului, în cadrul Academiei de Vară „Mihai Viteazul”, organizată de Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni.









Lasă un răspuns