FC Botoșani și Csikszereda se întâlnesc de la ora 18:45, în etapa a șaptea din Liga 1, într-un meci în care gazdele sunt favorite, în timp ce echipa lui Robert Ilyeș speră la prima victorie în acest sezon.
Meciul din Moldova este transmis în direct, online, pe site-ul prosport.ro și la televiziunile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
FC Botoșani – FK Csikszereda Live Text. Etapa 7, Liga 1
FC Botoșani – Csikszereda este partida care deschide etapa din Liga 1. Elevii lui Leo Grozavă pornesc ca mari favoriți, în timp ce oaspeții speră la prima victorie a sezonului.
Meciul din Moldova este programat să înceapă la ora 18:45, Live Text Online pe prosport.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
FC Botoșani ocupă o onorabilă poziție, cu 9 puncte acumulate, după un spectaculos egal cu CFR Cluj, scor 3-3. În schimb, Ciucanii sunt ultimii clasificați, cu doar un punct, obținut acasă în prima rundă, contra lui Dinamo.
Singura înfrângere pe teren propriu a formației moldave din Liga 1, în acest an, a fost cu Oțelul, scor 0-1, pe 14 aprilie 2025. În rest, echipa are cinci victorii și șase egaluri.
Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată în Liga 1. De asemenea, va fi o confruntare inedită și la nivelul băncilor tehnice, între Leo Grozavă și Robert Ilyeș.
FOTO: SPORT PICTURES
Declarațiile antrenorilor
„Nu trebuie să ne relaxăm după performanțele bune. Trebuie să fim concentrați. Dacă vom avea o atitudine solidă, sunt convins că putem obține un rezultat pozitiv. Trebuie să punem pe teren tot ce avem”, a declarat Leo Grozavă.
„Jucăm împotriva unei echipe foarte determinată, care nu concede puncte pe teren propriu. Este o echipă solidă, cu jucători puternici din punct de vedere fizic. Știm că aceste partide sunt dificile. Trebuie să fim prezenți pe teren. Încercăm să fim pozitivi și să scoatem din meci maximum de rezultate”, a precizat și Robert Ilyeș.
Echipe probabile
FC Botoșani:
Anestis – Ilas, Suta, Miron, Pavlovic – Bordeianu, Petro – A. Dumitru, Bodișteanu, Dumiter – Kovtaliuk
Rezerve: Kukic, Benzar, Țigănașu, Creț, M. Fernandez, Mailat, Pănoiu, Aldair, Ongenda, Papa, A. Dumitru, Mitrov
Csikszereda:
E. Pap – Hal Andrezly, Hegedus, Palmeș, Ferenczi – Paszka, Bodo – Dos Santos, Szabo, Szalay – Eppel
Rezerve: M. Simon, Bloj, Karacsony, Nagy, Veres, Szilágyi, Vegh, Babati, Csuros, Bakos, Dolny, Gergely









Lasă un răspuns