Alocări medicamente compensate: 35 de noi tratamente
„Încrederea se obţine prin acţiuni, nu prin cuvinte. Astăzi, am publicat, în mod transparent, ordinul ministerial care permite includerea a 35 de medicamente pe lista de medicamente compensate”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
Ministrul a subliniat importanţa acestei iniţiative în reformarea sistemului de sănătate. „De la început, am fost clar: pacienţii români au nevoie de soluţii concrete, nu de promisiuni. Toate reformele din ultimele luni – de la stabilirea unor criterii de performanţă pentru managerii de spitale, la extinderea programului de tratament pentru AVC, de la investiţiile substanţiale în infrastructură şi digitalizare, până la eliminarea privilegiilor şi redistribuirea corectă a resurselor – au avut un singur scop: schimbări reale pentru beneficiarii de servicii medicale”.
Medicamentele nou incluse oferă tratamente pentru afecţiuni grave, printre care: cancer de prostată avansat, sensibil la hormoni; amiloidoză ereditară; colită ulcerativă activă şi boală Crohn moderată până la severă, rezistente la tratamente convenţionale; astm bronşic sever necontrolat, neresponsiv la alte terapii; angioedem ereditar recurent (prevenirea episoadelor); leucemie limfocitară cronică, la pacienţi cu deleţia 17p sau mutaţia TP53, neeligibili pentru imunochimioterapie; mielom multiplu recidivat şi refractar; infecţia cu HIV-1 la copii.
Rogobete a recunoscut provocările din sistemul de sănătate şi necesitatea de a restabili încrederea cetăţenilor: „Ştiu că încrederea nu se obţine uşor. Ştiu că oamenii au fost de multe ori dezamăgiţi. Tocmai de aceea, alegem să demonstrăm că reforma în sănătate nu este doar un slogan, ci o realitate care schimbă vieţi”.
Ministrul a mulţumit Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi colegilor din Ministerul Sănătăţii pentru implementarea acestei măsuri, menţionând că „parteneriatul transparent şi corect cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aduce avantaje reale pacienţilor şi consolidează încrederea în sistemul de sănătate”.
Articolul Ministrul Sănătăţii anunţă includerea a 35 de medicamente noi pe listele de compensate.










Lasă un răspuns