Alin Mituța, fost europarlamentar, la MAE, în echipa Oanei Țoiu

Mediafax

„M-am alăturat Ministerului Afacerilor Externe ca şef de cabinet al ministrei Oana Ţoiu, mulţumesc pentru încredere”, a declarat Alin Mituța.

„Ne aflăm într-o perioadă de restructurare la nivel global, de decizii cruciale legate de securitatea regiunii şi de viitorul Uniunii Europene. România va avea un rol activ în aceste transformări. Pentru aceasta, va fi esenţială colaborarea cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniul politicii externe”, a precizat acesta.

A adăugat că a întâlnit la Ministerul Afacerilor Externe „oameni competenți și dedicați”, precum și „voința politică reformistă de a implementa o politică externă și europeană fermă și proactivă”.

Mituța a menţionat că şi-a început activitatea cu o vizită în Statele Unite, alături de delegaţia oficială condusă de Oana Ţoiu, cu întâlniri programate la Washington DC, Chicago şi New York.

Mituța a prezentat pe scurt experiența profesională.

„Aportul meu la acest proiect: peste 15 ani de experienţă în instituţii europene, inclusiv ca europarlamentar, în Guvernul României ca secretar de stat şi şef de cabinet al Prim-Ministrului (2016), în societatea civilă ca cofondator al unor organizaţii şi studii în relaţii internaţionale şi afaceri europene la Paris (Sciences Po, Universitatea Paris Vest) şi Bucureşti (SNSPA)”.

Alin Mituța a fost europarlamentar în perioada 2021-2024, activând în Grupul Renew Europe. În 2022, a cofondat partidul REPER.

Articolul Fostul europarlamentar Alin Mituța se alătură echipei Oanei Țoiu la MAE a apărut inițial pe Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *