După cel de‑Al Doilea Război Mondial, statele europene s-au angajat să stabilească un nou cadru internațional bazat pe drepturile fundamentale ale omului și pe prevenirea conflictelor care afectează populația civilă. Astăzi, aceste valori nu doar că sunt neglijate, ci sunt adesea folosite ca instrumente de manipulare împotriva adversarilor, în timp ce încălcările lor se petrec în tăcere, mai ales când devin neplăcute.
Exemple recente, cum ar fi bombardamentele asupra civililor din Ucraina, demonstrează că lecțiile trecutului au fost fie uitate, fie reinterpretate în funcție de interese.
Iluzia prezentului etern
Cacciari subliniază că Occidentul a ajuns să trăiască într-un „prezent absolut”, unde tehnologia și ideea de progres permanent șterg amintirile istorice. Cultura anulării și obsesia pentru noutate elimină legătura cu trecutul, considerat un obstacol. Cu toate acestea, lipsa memoriei nu aduce libertate, ci vulnerabilitate.
Un popor care uită rădăcinile sale devine, potrivit filosofului, captiv al deciziilor unor puteri anonime și ale unui sistem global controlat de oligarhi economici și financiari.
Erodarea statului și a conceptului de „om politic”
Statul occidental, cândva garant al bunăstării și echilibrului social, își cedează treptat atribuțiile către piețe și corporații. Din protector al cetățenilor, se transformă într-un simplu intermediar de contracte și un supraveghetor pasiv, aproape inutil.
Această „privatizare a politicii” marchează dispariția conceptului de om politic, înlocuit de consumatorul obedient al prezentului perpetu. Autoritarismul nu mai apare sub forma dictaturilor tradiționale, ci ca o dominație difuză, interiorizată de indivizi care renunță la responsabilitate și la memoria istorică. Ba mai mult, aceștia o utilizează în mod instrumental, urmărindu-și propriile interese.
Lecția uitată – drumul spre tragedii este deschis
De la conflictul din Palestina la războiul din Ucraina, de la crizele economice la cele sociale, istoria arată că pacea și stabilitatea sunt obținute doar prin compromisuri și prin recunoașterea legitimității tuturor părților implicate. Uitărea trecutului nu duce la progres, ci la reapariția și chiar la repetarea tragediilor.
„Occidentul care uită istoria”, susține Cacciari, „se expune nu doar riscului de a pierde libertatea, ci și riscului de a-și pierde identitatea”.
Lasă un răspuns