Mediafax
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, o serie de hotărâri privind achiziții de terenuri și actualizarea documentelor pentru importante proiecte rutiere din România, acțiuni destinate menținerii în curs a lucrărilor.
Printre investițiile vizate se află Autostrada Sibiu–Făgăraș, Tronsonul 4, unde au fost aprobate procedurile pentru achiziționarea a peste 220.000 de metri pătrați de teren, cu fonduri alocate de peste 789.000 de lei. Pentru drumul de ocolire a municipiului Satu Mare, bugetul a fost majorat cu peste 3 milioane de lei, iar pentru Autostrada Focșani–Bacău și Autostrada de Centură București – Centura Sud au fost aprobate despăgubiri suplimentare, inclusiv o alocare de circa 2,6 milioane de lei pentru exproprieri.
Și alte proiecte primesc aprobare
Executivul a aprobat și amenajarea unui sens giratoriu pe DN 2, la Șindrilița, cu costuri estimate la 46.200 de lei, precum și lucrările suplimentare de mutare a utilităților în zona Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila.
„Aceste decizii transmit un mesaj ferm: proiectele majore de infrastructură sunt o prioritate. Măsurile actuale contribuie la continuitatea lucrărilor și accelerează planul de investiții, în favoarea mobilității cetățenilor și dezvoltării economice regionale”, a afirmat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Articolul Ministrul Transporturilor: Guvernul alocă fonduri pentru continuarea marilor proiecte de infrastructură apare prima dată în Mediafax.









Lasă un răspuns