a-murit-daniel-muraretu,-multiplu-campion-la-haltere,-la-varsta-de-63-de-ani:-dumnezeu-sa-te-odihneasca-in-pace,-profesore!

A murit Daniel Murărețu, multiplu campion la haltere la 63 de ani: Dumnezeu să te odihnească în pace, Profesore!

A decedat Daniel Murărețu, multiplu campion național la haltere, la vârsta de 63 de ani. Federația Română de Haltere a transmis condoleanțe printr-un mesaj emoționant, evidențiind și rolul său de profesor respectat și apreciat.

Revista VIVA de octombrie, exclusiv gratis, poate fi citită AICI

Originar din Galați, Daniel Murărețu a practicant haltere la Școala Sportivă și ulterior la Clubul Sportiv Rapid București, fiind campion național atât la categoria juniori, cât și la seniori. Licențiat în Educație Fizică și Sport, precum și în Psihologie, fostul sportiv rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca un cadru didactic devotat, specializat în culturism, haltere, antrenorat și arbitraj național.

A decedat Daniel Murărețu, multiplu campion la haltere

Daniel Murărețu a împlinit 63 de ani în acest an. Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții Federației Române de Haltere, care au transmis un mesaj de condoleanțe.

„L-am pierdut pe colegul și prietenul nostru Daniel Constantin Murărețu. Originar din Galați, a evoluat în haltere la Școala Sportivă și mai târziu la Clubul Sportiv Rapid București, sub îndrumarea antrenorului Gheorghe Gospodinov. A fost campion național în categorii de juniori și seniori.

Licențiat în Educație Fizică și Sport, precum și în Psihologie, și lector universitar. Dr. Daniel Murărețu a fost un cadru didactic apreciat și dedicat, specializat în haltere, culturism și fitness, activând și ca antrenor și arbitru național. A fost un coleg dedicat, mereu gata să ofere sprijin și implicat în activitățile instituției.

Daniel împlinise 63 de ani în acest an. Federația Română de Haltere transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, Profesoare”, s-a menționat în mesaj.

Daniel Murărețu a fost înmormântat în Cimitirul Buna Vestire din București.

Vezi și: Povestea de iubire dintre Emeric Ienei și Vasilica Tastaman. Prima lor soție și marele său amor

De asemenea: Actrița Anca Pandrea a fost spitalizată de urgență pentru a doua oară în două săptămâni! Ce s-a întâmplat și cum se simte acum: „Am avut o criză de respirație”

Reacții după dispariția campionului Daniel Murărețu

Anunțul despre decesul lui Daniel Murărețu a surprins rețelele de socializare, iar cei care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndurerate.

„Un domn profesor de o eleganță deosebită! Va rămâne adânc întipărit în memorie prin conduita sa morală și intelectuală! Condoleanțe familiei!”,

„Dumnezeu să-l odihnească! Ajutor divin! Îmi pare rău! Un om deosebit și un profesor excelent!”, „Nu-mi vine să cred! Un domn profesor de o eleganță remarcabilă! Îmi va rămâne în memorie prin conduita sa morală și intelectuală! Condoleanțe familiei!”,

Vezi și: Fostul mare antrenor Emeric Ienei a decedat. Legenda clubului Steaua, care a câștigat Cupa Campionilor la București, avea 88 de ani. Care a fost cauza decesului

„Dumnezeu să-l odihnească în lumină! Un coleg minunat și un cadru didactic dedicat!”, „Un om deosebit, care a iubit intens universitatea națională de educație fizică și sport!”, „Unul dintre cei care au iubit universitatea mai mult decât pe sine. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – acestea sunt doar câteva mesaje de condoleanțe transmise de cei apropiați campionului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *